Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) au încheiat un parteneriat strategic de colaborare, acesta reprezentând un pas important pentru implementarea propunerilor LSRS de încurajare a întoarcerii spre ţară a tinerilor cu studii peste hotare şi asigurare a accesului lor la cercetare în universităţiile din ţară.
Parteneriatul s-a semnat în prezenţa reprezentantei Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Cristina Bleorţu, consilier Comunicare şi Informare, filiala LSRS Spania, şi marea câştigătoare a Galei LSRS 2017, în prezenţa rectorului Universităţii, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a prof. univ. dr. Ştefan Purici - prorectorul responsabil cu relaţiile internaţionale, şi a prof. dr. Sanda-Maria Ardeleanu - director al bibliotecii USV, pentru a încheia un acord strategic de colaborare
Scopul acestui acord îl reprezintă colaborarea părţilor în vederea efectuării de către studenţii romȃni cu pregătire academică în străinătate a stagiilor de practică şi a celor de pregătire la Biblioteca USV, respectiv în organizaţiile/ instituţiile în care există filiale ale LSRS, în domeniile: litere, informatică, istorie, geografie, inginerie mecanică, inginerie electrică, relaţii internaţionale, ştiinţele educaţiei, ştiinţe economice, drept, educaţie fizică şi sport, nutriţie, kinetoterapie, inginerie alimentară, silvicultură; organizării în comun a unor evenimente ştiinţifice, culturale, de promovare a imaginii universităţii, bibliotecii şi LSRS; realizării unor servicii biblioteconomice în cadrul schimbului şi împrumutului de publicaţii, dar şi a efectuării unor stagii de formare pentru profesia de bibliotecar.
Prof. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, director al Bibliotecii USV, a menţionat că: “Ne onorează faptul că suntem prima universitate cu care LSRS semnează un asemenea acord, apreciem dialogul constructiv și profesionalismul celor care s-au implicat și dorim să demarăm cât se poate de repede activităţile prevăzute. Întreg colectivul Bibliotecii USV militează pentru lărgirea colaborărilor interne și internaţionale în sensul satisfacerii unui număr tot mai mare de solicitări venite direct din partea beneficiarilor serviciilor noastre. Internaţionalizarea acestora, schimburile de carte, modulele de practică în bibliotecă, stagiile de formare reprezintă doar câteva dintre obiectivele muncii noastre care se regăsesc în textul protocolului”.
De asemenea, reprezentanţii Ligii s-au declarat încântaţi de deschiderea arătată de USV faţă de viziunea şi proiectele LSRS.
„Ne dorim că astfel de protocoale de colaborare să dea naştere unor iniţiative strategice cu impact real asupra comunităţii de studenţi români de peste hotare şi a societăţii româneşti. Încă de la înfiinţare, LSRS a avut printre obiectivele sale principale facilitarea întoarcerii în şi spre România a tinerilor români cu pregătire academică în străinătate. Acordul cu USV ne întăreşte speranţa că propunerile SMART Diaspora de atragere a <creierelor> româneşti de peste hotare vor deveni realitate şi vor fi parte a unei strategii naţionale care să recunoască importanţa strategică a studenţilor şi absolvenţilor români de la cele mai prestigioase universităţi ale lumii. Parteneriatul de colaborare reprezintă un pas esenţial în această direcţie şi suntem convinşi că va fi de bun augur atât pentru comunitatea de studenţi din Diaspora, cât şi pentru mediul academic din ţară. Cei peste 300 de voluntari activi ai Ligii vor continua să pună umărul activ la dezvoltarea României, iar astfel de parteneriate nu ne fac decât să fim optimişti că munca noastră are impact real”, au menţionat reprezentanţii LSRS.