Două incendii izbucnite în toiul nopţii au creat panică şi au produs pagube importante proprietarilor a două gospodării din oraşul Milişăuţi şi din comuna Volovăţ.
Primul dintre incendii a fost sesizat în timpul nopţii de joi spre vineri, în jurul orei 01.20. Printr-un apel la 112 se anunţa faptul că focul a izbucnit într-o gospodărie de pe strada Morii, din localitatea Bădeuţi, iar în interiorul locuinţei se află o femeie care nu se poate deplasa. La faţa locului a acţionat Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Milişăuţi şi Iaslovăţ, care au intervenit cu şase autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardeau cu flacără acoperişul casei şi acoperişul unei şuri şi anexe a gospodăriei ce aparţine unui bărbat de 40 de ani, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie şi la două locuinţe învecinate. În momentul izbucnirii incendiului, în anexa de unde a izbucnit flacăra se afla mama proprietarului locuinţei, o bătrână suferindă care nu se poate deplasa singură. Aceasta a fost scoasă din locuinţă de fiul ei înainte ca flăcările să se extindă. Ulterior ea a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD prezent la faţa locului.
Din primele verificări efectuate de lucrătorii din cadrul ISU Suceava a fost stabilită cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind un coş de fum de la anexă, neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile. Au ars aproximativ 6 metri pătraţi din acoperişul casei de locuit, acoperişul construcţiei anexe pe 360 de metri pătraţi, circa 5 tone de cereale, 2 tone de azotat de amoniu, un metru cub de cherestea şi 10 metri cubi lemn de foc, incendiul fiind lichidat după aproximativ 5 ore.
Un alt incendiu a izbucnit la Volovăţ
Douăzeci de minute mai târziu, în jurul orei 01.40, un alt incendiu a fost anunţat de această dată în comuna Volovăţ, de lângă municipiul Rădăuţi, în gospodăria unei femei de 73 de ani. La faţa locului au ajuns militarii detaşamentelor de pompieri Rădăuţi şi Suceava şi cei ai Gărzii de Intervenţie Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Volovăţ, care au intervenit cu şase autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, incendiul era generalizat la casă şi anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare şi la proprietăţile învecinate.
Focul a distrus casa de locuit pe 80 de metri pătraţi, adăpostul de animale şi depozitul de furaje pe 100 de metri pătraţi şi o anexă pe 40 de metri pătraţi. Au mai ars lucrurile din locuinţă şi anexe, o tonă de furaje şi circa 50 de metri liniari de gard din lemn. S-au degradat o maşină de tocat furaje şi un motor electric. Din păcate, în incendiu au pierit un cal şi 20 de păsări. În urma verificărilor efectuate, lucrătorii ISU au stabilit cauza de producere a incendiului ca fiind un scurtcircuit la instalaţia electrică improvizată, prejudiciul produs fiind de aproximativ 75.000 lei.