Semn de circulaţie montat pe domeniul public după trei zile de scandal, îmbrânceli, intervenţii ale Poliţiei şi, în cele din urmă, ale Jandarmeriei. La această situaţie absurdă, incredibilă, s-a ajuns în municipiul Suceava, în zona Bazar, unde, odată cu modificările rutiere de fluidizare a traficului, a fost necesară şi montarea de noi semne de circulaţie.
Numai că lucrările s-au împotmolit pe final, la montarea unui semn de trecere de pietoni, chiar la poarta 1 de acces în Bazar.
„Totul a decurs normal până s-a vrut montarea unui semn pentru semnalizarea unei treceri de pietoni pe strada Bazarului, pe domeniul public, în colţul unei construcţii de la intrarea în centrul comercial (semn care a existat şi în trecut, dar a <dispărut>). Mai exact, proprietarii de acolo nu au permis echipei de lucrători să monteze din nou semnul de circulaţie pe motiv că nu se mai vede marfa expusă în geam. Fiind în zonă, am încercat să le explic că acel semn trebuie instalat pentru a semnaliza trecerea de pietoni existentă încă din 2007. Deoarece explicaţiile mele nu au convins, iar proprietarul a început să-i îmbrâncească pe lucrători, am solicitat sprijinul poliţiei municipale. Nici măcar cel de-al doilea echipaj de poliţie sosit la faţa locului nu a reuşit să rezolve problema. Am fost surprins să observ că, chiar de faţă cu poliţiştii, lucrătorii au fost împinşi şi daţi la o parte”, a povestit viceprimarul Lucian Harşovschi despre ceea ce s-a întâmplat marţi.
Miercuri, situaţia s-a repetat, muncitorii fiind împiedicaţi să îşi facă treaba, de către proprietarii magazinului construit în poarta Bazarului, inclusiv pe trotuar, până în stradă.
Joi dimineaţă scandalul a continuat, dar de data aceasta în prezenţa jandarmilor, care au răspuns solicitărilor Primăriei Suceava.
Țipete, îmbrânceli şi chiar tăvăleli în stradă au însoţit demersul municipalităţii de a monta un semn de circulaţie absolut necesar pentru siguranţa miilor de oameni care traversează pe acolo, înspre Bazar.
În cele din urmă, cu jandarmii lângă ei, păzindu-i, muncitorii au putut să îşi facă treaba şi au montat semnul de circulaţie. Rămâne de văzut cât timp va rezista acolo, ţinând cont că şi cel care exista anterior a dispărut în mod „misterios”, cu tot cu stâlpul metalic ce era înfipt în beton.