O echipă de ingineri silvici din cadrul Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Rădăuţi a participat, la finele săptămânii trecute, alături de un grup de copii din Solca, sub patronajul Asociaţiei Pentru Promovarea Educaţiei Elementare Botoșana, precum și elevi ai Școlii „Miron Costin” Suceava, la o acţiune de împădurire a unei suprafeţe forestiere aflată în administrarea Ocolului Silvic Stulpicani. Aici, specialiștii de la ocolul silvic au făcut o instruire teoretică și practică despre ceea ce înseamnă plantarea puieţilor, lucruri care le vor fi folositoare participanţilor și în viitor. Inginerul Vasile Varvaroi, manager achiziţii la Holzindustrie Schweighofer, a declarat: „Luna pădurii este perioada în care angajaţii Holzindustrie Schweighofer își dedică timpul pentru acţiuni de voluntariat în ceea ce privește împădurirea. Aceasta arată preocuparea noastră pentru mediul înconjurător și pentru un model de silvicultură sustenabilă în România. Am fost plăcut surprins de entuziasmul și dorinţa participanţilor de a învăţa despre natură. În teren, rezultatul a fost unul excelent, fiind plantaţi în câteva ore peste 1.000 de puieţi de molid și brad. Însă, cel mai frumos lucru a fost satisfacţia și bucuria copiilor care au fost mândri de fapta nobilă pe care au făcut-o. Și acum am în minte sloganul învăţat de la ei: <Verde, pentru planeta albastră!>”. Ziua s-a încheiat la fel de spectaculos dar mai ales educativ, cu o vizită în “catedrala verde a Sucevei”, în Codrii Seculari de la Slătioara.
Acţiunea face parte din planul de acţiune implementat de Holzindustrie Schweighofer pentru un management forestier sustenabil în România. Weekendul trecut reprezentanţii companiei au luat parte la acţiuni similare în judeţele Bacău, Alba și Covasna, contribuind, în total, la plantarea a peste 14.000 de puieţi de diverse specii.