În intervalul 15 martie - 15 aprilie, elevii de la Colegiul Naţional de Informatică ”Spiru Haret” Suceava au sărbătorit Luna pădurii prin activităţi specifice, desfăşurate în parteneriat cu Direcţia Silvică Suceava.
În cadrul proiectului intitulat „Pădurea – aurul verde al Terrei”, elevii şi-au manifestat interesul faţă de problematica actuală a zonelor forestiere şi de impactul activităţilor umane asupra acestora.
Activitatea din data de 7 aprilie, coordonată de bibliotecar Roxana Chiriac şi cadrele didactice din catedra de geografie –istorie: prof. Florentina Atomei, Maria Atănăsoae, Tatiana Matei, a vizat valorificarea creativităţii elevilor, stimularea curiozităţii faţă de problemele contemporane legate de arealele forestiere, încurajarea în investigarea problematicii, precum şi educarea lor, în spiritul ocrotirii şi respectării mediului natural.
Pornind de la sublinierea rolului pădurii în cadrul elementelor mediului, activitatea a continuat cu o prezentare a rezervaţiilor naturale de pe cuprinsul judeţului Suceava, realizată de invitatul special, ing. Cristian Gafincu, din partea Direcţiei Silvice Suceava.
Potrivit prof. Florentina Atomei, „ancorarea temei la problemele cu care se confruntă societatea prezentului a fost evidenţiată de elevii claselor a XI-a E şi C prin dezbateri, prezentări video, dar şi prin amenajarea unei expoziţii de fotografii, care a surprins arealele protejate din judeţ. Activitatea a urmărit relevarea importanţei pădurii, în contextul economic, dar şi nevoia unei abordări ecologice, durabile, subliniindu-se contribuţia protejării elementelor naturale la menţinerea biodiversităţii şi a resurselor”.
În încheiere, elevii au concluzionat faptul că pădurea nu este altceva decât un tezaur al naturii, întrucât manifestă un aport superior la crearea echilibrului planetei, inclusiv asupra sănătăţii noastre de zi cu zi, precum au transmis organizatorii.