Societatea Culturală „Ştefan cel Mare” - Bucovina face un apel către consiliile locale din judeţul Suceava pentru a iniţia realizarea de parteneriate-înfrăţiri cu unităţi administrative din Republica Moldova. Preşedintele executiv al societăţii, prof. dr. Mugur Andronic, a menţionat: „În condiţiile deosebit de dificile ale procesului de renaştere a conştiinţei româneşti, după rusificarea (ţaristă şi sovietică) deosebit de dură petrecută în spaţiul Basarabiei, Societatea noastră, cel mai vechi ONG din Bucovina, ale cărei scopuri statutare, cultural-patriotice, credem că sunt bine cunoscute, face un apel de suflet şi conştiinţă românească conducerii tuturor unităţilor administrative spre a iniţia realizarea de parteneriate-înfrăţiri cu unităţi similare din Republica Moldova. După informaţiile noastre, în ţară există deja destul de multe astfel de relaţii, unele favorizând chiar şi câştigarea unor finanţări de proiecte, pe bani europeni.”
Iniţiativa Societăţii Culturale „Ştefan cel Mare” - Bucovina, intitulată „Satele gemene”, se înscrie în contextul sărbătoriri, pe 27 martie, a împlinirii a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Patria istorică. Mai multe informaţii puteți obține sunând la numărul de telefon 0741.101.339.