Societatea comercială Aida SRL a luat fiinţă în anul 2004, având în acel moment punctul de lucru şi sediul în comuna Bilca. În ultimii ani activitatea firmei a fost mutată în localitatea Gălăneşti, odată cu inaugurarea unei fabrici noi şi moderne, la standarde europene. Principala activitate a firmei o reprezintă procesarea laptelui şi fabricarea produselor lactate, recunoscute astăzi în întreaga ţară şi în străinătate. Încă din primii ani de activitate societatea a fost certificată ISO 9001 şi ISO 22000, iar începând cu anul trecut, Fabrica de Procesare a Laptelui Aida a obţinut cea mai înaltă certificare privind siguranţa alimentară, IFS FOOD VERSION 6, April 2014, Higher Level, care o îndreptăţeşte să deţină în prezent una dintre cele mai sigure producţii din ţară în privinţa sănătăţii alimentelor pe care le procesează.
Producţia fabricii este foarte diversificată şi începe în primul rând cu produsele lactate de bază: caşcaval, telemea, smântână, iaurt, chefir, sana, lapte bătut şi unt, folosind ca materie primă laptele de vacă. Firma procesează lapte produs într-una dintre cele mai curate zone ale României - Bucovina, recoltând lapte din zona comunelor şi satelor Bilca, Frătăuţii Vechi şi Noi, Vicovu de Jos, Arbore, Clit, Botoşana, atât de la producători individuali cât şi de la fermieri cu producţii intensive. Laptele colectat este transportat cu maşinile societăţii, în condiţii de igienă maximă, iar procesarea respectă toate cerinţele privind siguranţa alimentelor, având implementat programul HACCP(n.r. - “Hazard Analysis. Critical Control Points”, în traducere: ,,Analiza Pericolelor. Puncte Critice de Control”)de monitorizare totală a întregului flux tehnologic, de la colectarea laptelui şi până la transportul produselor finite. Livrarea acestor produse către beneficiari se face cu maşini proprii, prevăzute cu condiţii speciale de frig, autorizate sanitar-veterinar şi dezinfectate zilnic, respectând normele impuse de legislația în vigoare. Întreaga producţie se face mecanizat, cu un flux tehnologic care respectă standardele şi toate etapele procesului de fabricaţie, conform specificaţiilor tehnice ale acestora. Întreaga producţie este realizată cu un număr de 15 angajaţi, care lucrează într-un singur schimb, fabrica de produse lactate Aida procesând până la 35.000 litri de lapte într-o singură zi. Întreaga producţie se realizează în cele trei fluxuri tehnologice ale fabricii: caşcaval, telemea şi produse proaspete, cu ajutorul unor utilaje moderne aduse din Italia şi Bulgaria. Produsele sunt 100% naturale, având în compoziţie doar lapte de vacă, cheag şi sare, și sunt desfăcute atât pe piaţa românească, cât şi în străinătate.
Oferte atractive de produse pentru sărbători de la Aida SRL
În ultimii ani, gama de produse realizate în fabrica de lactate Aida SRL Gălăneşti s-a extins mult, îmbogăţindu-se în permanenţă cu produse noi, foarte gustoase şi aspectuoase. E de ajuns să amintim aici produsele noi precum caşcaval cu nucă, caşcaval cu prune, caşcaval cu ardei roşu sau diversităţile atinse de gusturi ceva mai exotice, precum caşcavalul cu oregano, caşcaval cu chimen sau caşcaval cu măsline. În procesarea caşcavalului, firma foloseşte atât rețetele clasice, cât şi cele proprii în realizarea unor produse, cum ar fi cunoscutul caşcaval de pe piaţă apărut sub denumirea de „Armonia Bucovinei”, cu un gramaj special de 300 de grame. În apropierea marilor sărbători, procesatorul de lapte Aida SRL din Gălăneşti a căutat de fiecare dată să iasă pe piaţă cu unul sau mai multe produse noi, atractive pentru consumatori. Trebuie amintit faptul că în perioada Crăciunului 2016, firma a lansat pe piaţă caşcavalul „Steluţa”, un caşcaval în formă de stea, care prefigura Steaua de la Betleem. Pentru perioada sărbătorii pascale din acest an, cei care îndrăgesc gustul caşcavalului autentic au ocazia să-şi îmbogăţească masa de sărbătoare cu un caşcaval în formă de miel, care prefigurează mielul pascal. Pe lângă acesta, pe piaţă veţi putea găsi caşcavalul în formă de iepuraş, atractiv pentru copii, producătorul încercând astfel să îmbine tradiţia religioasă cu cea laică. De o factură aparte sunt în acest an păștile realizate din cașcaval și brânzeturi proaspete, care pe lângă ruladele cu cașcaval și fructe vor întregi varietatea de gusturi oferite de producătorul din Gălănești pentru sărbătoarea care se apropie. De asemenea, pentru perspectiva apropiată, producătorul Aida SRL Gălăneşti lucrează la câteva produse noi, care vor ieşi pe piaţă în lunile iunie-august 2017.