Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 10 apr 2017 - Anul XXII, nr. 81 (6497)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Decizii diametral opuse

Judecătorii au redeschis procesul tânărului nevinovat arestat 77 de zile pentru omor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un dosar în care un tânăr cere daune de un milion de euro după ce a fost arestat preventiv pentru omor timp de 77 de zile, ulterior după aproape doi ani de anchetă fiind declarat nevinovat, se va rejudeca, după ce Curtea de Apel Suceava a desfiinţat în totalitate sentinţa Tribunalului Suceava, care îi respinsese acţiunea. Practic, procesul civil în care Vasile Mădălin Paşcu solicită despăgubiri de un milion de euro se reia de la zero.

Tribunalul Suceava respinsese acţiunea invocând prescripţia, faptul că ar fi fost introdusă prea târziu, însă avocatul lui Paşcu a convins instanţa superioară că interpretarea este una eronată.

 

O crimă odioasă, o anchetă complicată şi o eroare gravă 

Vasile Mădălin Paşcu a ajuns inculpat în cazul unui omor petrecut în mai 2014, la Milişăuţi. Una din crimele cele mai sălbatice petrecute în ultimii ani în judeţ, despre care Monitorul de Suceava a relatat în nenumărate rânduri. O femeie în vârstă de 70 de ani, care locuia singură şi se deplasa cu greutate, având o pareză, a fost găsită moartă în casă, cu multiple leziuni şi agresată sexual.

Femeia era moartă de cinci zile atunci când a fost găsită, ceea ce a făcut ancheta foarte grea. Pista anchetatorilor a fost legată de doi tineri de etnie romă care au comis în acea perioadă mai multe furturi din locuinţe, o parte dintre acestea la Milişăuţi.

Vasile Mădălin Paşcu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, şi Vasile Vlăduţ Puşcaşu, atunci de 15 ani, hoţi din locuinţe, au fost audiaţi, iar minorul a fost cel care a recunoscut comiterea faptei. Vasile Vlăduţ Puşcaşu, minorul, a declarat că el a fost complice şi l-a acuzat pe Paşcu că ar fi comis efectiv omorul. Minorul de 15 ani a venit cu detalii exacte despre modul de comitere a faptei, astfel că i-a convins fără dubiu pe anchetatori că a fost la locul omorului.

Crima a fost comisă cu o cruzime ieşită din comun în principal în scop de jaf, pentru suma de 700 de lei. După cum se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, bătrâna a fost sugrumată, electrocutată cu un aparat cu electroşocuri şi i s-a introdus în vagin un băţ smuls dintr-un gard.

În cele din urmă, concluzia procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost că minorul de 15 ani a fost singurul autor al abominabilei fapte, iar în cazul lui Vasile Mădălin Paşcu a fost comisă o eroare, din cauza declaraţiilor mincinoase ale minorului. Aşa se face că Vasile Mădălin Paşcu a primit ordonanţă de clasare, fiind declarat nevinovat.

 

Avocatul explică de ce Vasile Mădălin Paşcu are dreptul la despăgubiri

Problema este că Vasile Mădălin Paşcu a fost arestat de pe 25 mai 2014 până pe 8 august 2014 - 77 de zile. A declarat din primul moment că nu a participat la omor, a fost dus la detectorul de minciuni şi supus la expertize genetice şi toate i-au fost favorabile.

Avocatul Tudor Sălăgean, cel care îl reprezintă pe Vasile Mădălin Paşcu a rezumat modul în care anchetatorii l-au incriminat pe clientul său:

„Măsura de arestare preventivă s-a bazat doar pe declaraţiile mincinoase ale minorului coinculpat la acea vreme, Puşcaşu Vasile Vlăduţ, care a minţit pentru că avea ciudă pe Vasile Mădălin Paşcu deoarece acesta l-a deconspirat ca fiind coautor la două furturi din magazine. Foarte important şi grav este că Paşcu a fost menţinut în arest preventiv o perioadă atât de lungă în ciuda sincerităţii, reliefată, pe de o parte, la cele două expertize tehnico-ştiinţifice asupra comportamentului simulat (n.r. detectorul de minciuni) cât şi, pe de altă parte, la cele patru expertize tehnice judiciare efectuate”.

 

Prima instanţă nu a luat în calcul solicitarea lui Paşcu

La scurt timp după ce a fost declarat nevinovat, prin avocatul său, Vasile Mădălin Paşcu a solicitat Tribunalului Suceava acordarea de despăgubiri pentru perioada în care a fost arestat preventiv nelegal.

Tribunalul Suceava, prima instanţă care a judecat solicitarea de acordare de daune, a respins însă acţiunea. Nu pentru că Vasile Mădălin Paşcu nu ar avea dreptul de a solicita despăgubiri, ci sub justificarea că termenul legal de formulare a acţiunii a fost de şase luni de la data eliberării din arest preventiv, iar acesta a fost depăşit.

Avocatul Tudor Sălăgean a arătat că interpretarea este una eronată, pentru că Paşcu nu putea să ceară despăgubiri în condiţiile în care a avut calitatea de suspect pentru omor încă multă vreme după ce a fost eliberat din arest, în jur de un an şi jumătate. Un argument logic şi din exterior, pentru cineva care nu are cunoştinţe juridice. Practic, dacă decizia Tribunalului rămânea definitivă, instanţa nici măcar nu ar mai fi luat în discuţie cazul lui Paşcu.

 

„Sperăm într-o judecată corectă şi fără parti priuri în continuare”

Chiar dacă Vasile Mădălin Paşcu este un hoţ dovedit, închis şi acum pentru furt, cert este pe de altă parte că în orice stat civilizat orice zi de arest abuziv se despăgubeşte, indiferent de argumentele anchetatorilor de la acea vreme, care susţin că probatoriul îl incrimina pe Paşcu, deşi şi acest probatoriu pare discutabil acum.

Pe 6 aprilie, Curtea de Apel Suceava a admis apelul lui Vasile Mădălin Paşcu, a anulat sentinţa Tribunalului Suceava şi a dispus rejudecarea cauzei. 

Avocatul Tudor Sălăgean a salutat decizia Curţii de Apel Suceava:

„Considerăm soluţia instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică şi în concordanţă cu cele susţinute de noi anterior privind momentul de la care începe să curgă termenul de şase luni de promovare a acţiunii privind repararea prejudiciului produs prin eroarea judiciară. Avem încredere în instanţele române şi credem că acestea vor acorda până la urmă despăgubiri corecte pentru prejudiciul produs şi sperăm într-o judecată corectă şi fără parti priuri în continuare”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Judecătorii au redeschis procesul tânărului nevinovat arestat 77 de zile pentru omor.
 Vizualizări articol: 5165 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Judecătorii au redeschis procesul tânărului nevinovat arestat 77 de zile pentru omor5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei