Doi bărbaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, după ce i-au aplicat o bătaie cruntă unui consătean care i-a primit în casă şi cu care au consumat în jur de trei litri de alcool sanitar prefăcut cu apă. Agresiunea cu final tragic s-a petrecut în luna octombrie a anului trecut, în satul Hurjuieni, comuna Gălăneşti.
Din rechizitoriul de trimitere în judecată al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că pe data de 23 octombrie 2016, inculpaţii Gheorghe Hurjui şi Ilie Bujdei s-au deplasat, după ce în prealabil mai consumaseră alcool, la locuinţa unui vecin, C.I., cu care erau prieteni.
Cei trei au băut trei litri de alcool sanitar, după care au adormit.
Din cercetări rezultă că la un moment dat, în noaptea de 23 spre 24 octombrie, Ilie Bujdei s-a trezit din somn, şi, pe fondul stării de ebrietate, a crezut că i s-a furat o sumă de bani din buzunar. Convins că cel care l-a furat este proprietarul casei, a început să-l lovească pe acesta cu pumnii şi picioarele în zona capului. Victima a căzut la podea, iar zgomotul produs l-a trezit din somn şi pe al doilea inculpat, Gheorghe Hurjui.
„Deşi nu a înţeles ce se petrece în jurul său, văzând că victima este lovită de Bujdei Ilie, la rândul său i-a aplicat multiple lovituri, inculpatul Hurjui Gheorghe lovind-o cu picioarele în toate zonele anatomice”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.
Bătut măr, proprietarul avea să fie găsit inconştient de fiul său, în jurul orei 3-4.00 dimineaţă. Acesta a observat că tatăl său este în stare gravă şi a sunat la 112.
Bărbatul a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, unde a rămas internat până pe 28 octombrie 2016. El a fost diagnosticat cu multiple leziuni prin loviri cu corpuri dure, precum şi cu un corp dur cu margine ascuţită. Medicul legist a reţinut în cuprinsul raportului faptul că victima a suferit, printre altele, şi fractura platoului tibial extern genunchi drept şi a estimat că leziunile necesită 100-110 zile de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost externat pentru îngrijire la domiciliu, însă starea acestuia s-a înrăutăţit, iar în data de 27 noiembrie 2016 s-a produs decesul.
Concluzia medicului legist, la autopsie, a fost următoarea: „moartea victimei a fost secundar violentă şi s-a datorat unei insuficienţe respiratorii acute, urmare unei bronhopneumonii cauzate de imobilizare la pat datorită unei fracturi de gambă dreapta produsă la data de 24 octombrie 2016. Între bronhopneumonia care a dus la deces şi fractura de gamba dreapta există legătură cauzală indirectă”.
În aceste condiţii inculpaţii Ilie Bujdei şi Gheorghe Hurjui au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Procesul va începe la Tribunalul Suceava, iar cei doi inculpaţi se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.