Înrăutăţirea vremii s-a răsfrânt şi asupra traficului feroviar. Două dintre cele mai importante trenuri care tranzitează judeţul Suceava au avut întârzieri uriaşe după ce calea ferată a fost blocată de arbori care au căzut sub greutatea zăpezii îngheţate.
S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, când trenurile care veneau de la Timişoara şi aveau ca destinaţie oraşul Iaşi au rămas blocate pe traseu la limita judeţelor Bistriţa şi Suceava, în zona Ilvelor.
Este vorba de trenul interregio de noapte 1766, care trebuia să ajungă în Staţia CF Suceava la ora 5.15. Din păcate, pasagerii din vagoane, parte dintre ei din Suceava, au fost nevoiţi să petreacă ore bune în tren aşteptând deblocarea circulaţiei feroviare.
În final, trenul a ajuns la Suceava cu o întârziere de 250 de minute. Ceva mai mică a fost întârzierea cu care a venit trenul interregio de noapte 1838, care a bifat „doar” 180 de minute.
Călătorii care s-au aflat în cele două trenuri au filmat şi fotografiat momentele în care echipele de intervenţie au lucrat pentru a tăia arborii care se sprijineau pe vagoane. A fost o intervenţie care a durat şi în timpul căreia trenul nu s-a putut mişca nici un metru.
Nu este pentru prima dată când trenurile care merg pe ruta Timişoara – Iaşi întâmpină probleme în zona respectivă, iar până acum căderile de arbori au afectat doar timpii de mers, fără a se înregistra victime omeneşti sau pagube materiale foarte mari.