Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, şi-a anunţat, în mod oficial, candidatura pentru un nou mandat la conducerea liberalilor suceveni. Gheorghe Flutur a declarat că şi-a depus candidatura pentru şefia PNL Suceava în cadrul şedinţei Colegiului Director al filialei judeţene, care a avut loc în cursul zilei de ieri şi la care au participat parlamentari, primari şi viceprimari, consilieri locali şi judeţeni. Liderul liberalilor suceveni a făcut acest anunţ în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o alături de Ludovic Orban, unul dintre candidaţii care şi-au anunţat până în momentul de faţă intenţia de a candida pentru preşedinţia PNL. Gheorghe Flutur a precizat că aşteaptă ca şi alţi colegi de partid să-şi depună candidaturile pentru alegerile din cadrul organizaţiei judeţene, care vor avea loc în data de 22 aprilie 2017. Gheorghe Flutur a preluat preşedinţia unică a noului PNL Suceava, rezultat din fuziunea dintre fostele PDL şi PNL, după ce cel de-al doilea copreşedinte, Dumitru Pardău, a decis să se retragă din această funcţie.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a declarat ieri că până în momentul de faţă au fost definitivate alegerile în 91 de organizaţii locale ale PNL din judeţul Suceava. El a arătat că în şedinţa de ieri a Colegiului Director au fost validate alegerile şi noile conduceri din cele 91 de filiale. „E un semn foarte bun că am reuşit să organizăm alegerile în atâtea organizaţii locale. Alegerile de jos în sus în judeţul Suceava au mers foarte bine. Mai rămâne să avem alegeri în cele 23 de filiale rămase, pentru ca pe 22 aprilie să organizăm Conferinţa judeţeană de alegeri în cadrul PNL Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.
În acelaşi timp, Gheorghe Flutur a spus că, tot în cadrul Colegiului director al PNL Suceava, împreună cu Ludovic Orban a avut şi „o discuţie despre viitorul PNL”. „Noi îl aşteptăm şi pe celălalt candidat să vină la Suceava. Acum practic suntem în perioada de precampanie, pentru că potrivit programului alegerile în toate filialele din ţară trebuie încheiate până pe 2 mai, după care viitorii candidaţi vor avea la dispoziţie 30 de zile pentru a-şi prezenta moţiunile”, a precizat Flutur.
El a arătat că discuţia cu Ludovic Orban a fost una „sănătoasă, la firul ierbii”, uneori incomodă, dar benefică pentru partid. Liderul PNL Suceava a afirmat că la Conferinţa naţională din cadrul PNL din data de 17 iunie a.c. vor participa circa 5.000 de liberali, iar după acest moment, PNL trebuie să-şi clarifice „condiţia naţională”, linia doctrinară şi să treacă la o opoziţie fermă.
„Eu îmi asum să candidez pentru preşedinţia PNL Suceava, iar filiala noastră să aibă un cuvânt important de spus pentru viitor în cadrul partidului”, a subliniat Flutur.
El a mai spus că viitorii delegaţi ai PNL Suceava la Conferinţa Naţională de alegeri vor avea libertatea să aleagă aşa cum consideră de cuviinţă.