Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare continuă şi în anul 2017, a anunțat senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache. El a arătat că Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. ”Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare.
Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august. Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea <Euro 200> în anul 2017 este de 15 milioane de lei, pentru un număr estimat de circa 12.000 de beneficiari, elevi şi studenţi”, a declarat Iordache.