Pentru a veni în sprijinul părinţilor, „Şcoala Familiei” îi invită pe suceveni să participe sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 11:00, la Sala Auditorium „Joseph Schmidt” a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), la o conferinţă cu tema: „Rolul părinţilor în dezvoltarea copiilor de la naştere la maturitate”, susţinută de psiholog dr. Andreea-Simona Olteanu, doctor în psihologia dezvoltării copilului. Părinţii suceveni sunt aşteptaţi să descopere aspecte mai puţin cunoscute privind rolul matern şi patern în dezvoltarea armonioasă a propriilor copii.
„Este dificil uneori să fii părinte? Trăieşti bucuria de a avea copii, dar sunt momente în care consideri că nu deţii suficiente informaţii pentru a găsi cea mai bună soluţie la fiecare provocare? Te simţi câteodată singur şi ţi-ai dori să întâlneşti şi alte persoane care au aceleaşi frământări?” sunt doar câteva întrebări la care puteţi găsi răspunsuri participând sâmbătă la „Rolul părinţilor în dezvoltarea copiilor de la naştere la maturitate”, unde intrarea este liberă.
„Şcoala Familiei” vine în întâmpinarea părinţilor şi a viitorilor părinţi, ajutându-i cu informaţii din domenii conexe: neuroştiinţe, psihologie, sociologie, pedagogie, bioetică, prin care părinţii pot deveni mai buni. Şi toate acestea, pentru că doar un părinte informat şi conştient de el însuşi poate alege ceea ce este mai bun pentru copil şi astfel să devină modelul său. Evenimentul de sâmbătă de la Sala Auditorium „Joseph Schmidt” a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava este organizat de „Şcoala Familiei”, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asociaţia pentru dezvoltarea copilului şi a familiei.