Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi cea mai mare linie aeriană din România, Wizz Air, a anunţat, în mod oficial, începerea a trei noi rute de pe Aeroportul Internaţional „Ștefan cel Mare” Suceava către Veneţia Treviso, Bologna şi Roma Ciampino, în Italia. În acelaşi timp, oficialii Wizz Air au precizat că pe lângă aceste noi zboruri, pasagerii care vor alege să călătorească din Suceava vor avea la dispoziţie mai multe curse aeriene către Italia şi Marea Britanie, pe perioada sezonului estival, precum şi în timpul sărbătorilor pascale. Astfel, Wizz Air va introduce două zboruri speciale de la mijlocul lunii aprilie 2017, spre Roma, Bologna şi Milano. Cursele speciale de Paşte vor avea loc în zilele de 13 şi 20 aprilie către Roma şi Bologna şi pe 10 şi 17 aprilie, spre Milano.
Biletele pentru aceste zboruri sunt deja disponibile şi pot fi rezervate pe wizzair.com de la doar 69 lei, preţ pentru un segment şi cu toate taxele incluse.
Managerul de comunicare al Wizz Air, Sorina Ratz, a ţinut să precizeze că la doar şase luni de la primul zbor al acestei companii de pe aeroportul din Suceava, în momentul de faţă sunt oferite cinci rute spre Italia şi Marea Britanie.
Sorina Ratz a mai precizat că din dorinţa de a veni în întâmpinarea cererilor pasagerilor, Wizz Air creşte frecvenţa zborurilor în timpul sezonului estival şi va oferi trei zboruri pe săptămână spre Roma Ciampino şi Bologna şi patru zboruri spre Milano Bergamo, respectiv cinci zboruri săptămânale spre Londra Luton.
Wizz Air va avea cinci zboruri săptămânale din Suceava către Londra
Astfel, în perioada 29 iunie – 14 septembrie, Wizz Air va avea curse de la Suceava la Roma în zilele de marţi, joi şi sâmbătă. De pe 22 iunie şi până pe 14 septembrie, zborurile Suceava – Bologna şi retur vor fi tot în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, în timp ce de pe 19 iunie şi până pe 17 septembrie, cursele aeriene către Milano vor avea patru frecvenţe săptămânale, luni, miercuri, vineri şi duminică. Wizz Air va avea cinci zboruri pe săptămână către Londra şi retur, în perioada 29 iunie – 22 octombrie, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică.
„Suntem încântaţi să oferim mai multe noutăţi pentru clienţii din Bucovina şi să sărbătorim lansarea a trei noi rute din Suceava, spre Veneţia Treviso, Bologna şi Roma Ciampino, în Italia. În calitate de cel mai mare operator aerian din România cu tarife reduse în mod constant, continuăm să ne extindem reţeaua regională şi să susţinem piaţa locală de muncă în sectoarele aviaţiei şi turismului, consolidând, totodată, relaţiile de afaceri între ţări”, a declarat Sorina Ratz, care a mai adăugat că „suntem permanent în căutare de moduri de a răspunde aşteptărilor clienţilor, astfel că, odată cu noile rute, pasagerii din Bucovina vor avea oportunitatea să călătorească mai des în Italia şi în Marea Britanie pe parcursul vacanţei de Paşte, cu ajutorul zborurilor speciale programate pentru jumătatea lunii aprilie, precum şi pe parcursul sezonului cald. Echipajul nostru prietenos îi aşteaptă pe pasagerii Wizz la bord pe oricare dintre cele cinci rute disponibile de la Aeroportul Suceava”.
Ea a ţinut să mai precizeze că România este o piaţă cheie pentru Wizz Air, iar prezenţa companiei a crescut semnificativ de la lansarea sa locală în 2007 şi oferă constant preţuri scăzute pe cele 133 de rute spre 20 de ţări, de pe zece aeroporturi din ţară.