Lucrările de punere în aplicare a măsurilor de fluidizare a traficului rutier de pe Calea Unirii, demarate săptămâna trecută, vor continua cu noi prevederi, în zona sensului giratoriu de la Dedeman. Acolo va fi montat un separator de sens, care nu va mai permite şoferilor care vin dinspre Centru să întoarcă, obligându-i să meargă pe sub pasarelă pentru a avea acces la Shopping City Suceava sau spre oraş.
„Când se vine dinspre Centru, nu se mai poate intra la Shopping City Suceava prin viraj la stânga, ci se merge mai departe spre pasarela de la Burdujeni, se merge pe dedesubt şi se iese pe strada care vine de la Piaţa Angro. Sunt două variante: cei care merg spre Suceava au ruta lor, iar cei care merg la Carrefour vor avea o bandă separată, nu vor putea intra în sensul giratoriu, unde vor fi montate separatoare. Nu se mai pot roti în sensul giratoriu, va fi un separator de benzi, cei care vor să se întoarcă vor fi obligaţi să meargă pe sub pod”, a explicat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că a discutat aceste modificări cu managerul Shopping City Suceava, Mircea Petrariu, care a fost de acord cu propunerile municipalităţii. „Noi, prin aceste măsuri de fluidizare a traficului, nu vrem să afectăm agenţii economici din zonă. Shopping City este un agent economic important, a făcut o investiţie mare aici, plăteşte taxe şi impozite importante şi este cu plata la zi, trebuie să ţinem cont de ei”, a menţionat Ion Lungu.
Ieşirea din parcarea Shopping City, direct pe Calea Unirii, va fi menţinută, doar că vor fi făcute o serie de reglaje la timpii semaforului.
O altă măsură care vizează zona respectivă este cea de desfiinţare a celor două treceri de pietoni, cea de la poarta de intrare la Ambro şi cea dinspre Dedeman, deja puse în aplicare, urmând ca săptămâna aceasta să fie pusă în funcţiune noua trecere de pietoni, la jumătatea distanţei dintre vechile treceri de pietoni.
„Este un nou pas pentru fluidizarea traficului pe Calea Unirii. În final, când vom avea şi pasarela aeriană, va rămâne o singură trecere de pietoni din patru. Consider că se va cunoaşte o îmbunătăţire a traficului rutier în zonă. Cea mai bună soluţie rămâne noul pod peste apa Sucevei şi ruta spre Botoşani, doar că sunt lucrări de durată”, a menţionat şeful municipalităţii sucevene.
În cel mai bun caz, lucrările la ruta alternativă de trafic pentru Calea Unirii vor începe anul viitor.