Săptămâna trecută, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) s-a desfăşurat Erasmus+ Welcome Day, eveniment dedicat studenţilor străini participanţi la Programul Erasmus+, care vor studia pe parcursul acestui semestru la USV.
Întâlnirea organizată de Serviciul de Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene din cadrul USV a debutat cu mesajul de bun venit adresat de prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană al USV. Prin intervenţia sa, acesta şi-a exprimat încrederea că experienţa studenţilor Erasmus+ în Suceava şi în Bucovina va fi una valoroasă nu doar din perspectivă academică, ci şi din cea umană, servindu-le în viitor pentru dezvoltarea lor profesională şi personală. Totodată, acesta a oferit asigurări studenţilor că USV le va oferi posibilităţi de studiu şi cunoaştere a ceea ce înseamnă Bucovina în context european, a tradiţiilor noastre, inclusiv a limbii române, printr-un program complex de activităţi desfăşurate în campusul USV şi în afara acestuia.
Într-un program interactiv, studenţii străini au avut ocazia să se familiarizeze cu reprezentanţii colegilor români (Erasmus Buddy), au fost informaţi cu privire la oportunităţile de studiu şi de petrecere a timpului liber la USV şi au prezentat ţările din care provin: Afganistan, Armenia, Republica Populară Chineză, Grecia, Italia, Maroc, Slovenia, Turcia şi Ucraina. Din proiectele viitoare propuse studenţilor străini şi primite cu entuziasm de aceştia menţionăm vizite de studiu în diverse zone din judeţul Suceava, vizită la Observatorul Astronomic, seară gastronomică şi altele. Un sprijin direct în cadrul experienţei academice a studenţilor va fi oferit de coordonatorii Erasmus+ ai fiecărei facultăţi, care îi vor sprijini împreună cu personalul SRIAE în alegerea disciplinelor şi orientarea în viaţa studenţească la USV.
Reprezentanţii USV au transmis că ”pentru a arăta, o dată în plus, faptul că Bucovina este un adevărat spaţiu multicultural, Adam Yin, student din Republica Populară Chineză, a pregătit un moment artistic care să-i introducă pe studenţii străini în activităţile Clubului România – China, adresându-le totodată invitaţia de a participa la cursurile de limba chineză organizate de USV”.