O acţiune de control a poliţiei pe linia combaterii excesului de viteză a dus la aplicarea a sute de amenzi, iar în 19 cazuri, şoferi care au circulat cu viteză excesivă în localitate ori au depăşit neregulamentar au rămas şi fără permise de conducere pentru perioade între 30 şi 90 de zile. Controlul în trafic s-a desfăşurat în intervalul 25-26 martie, cu efective sporite, formate din poliţişti de la Serviciul Rutier, alături de colegi de la poliţiile municipale şi de la secţiile rurale, cu competenţe pe linie rutieră.
În total, în cadrul acţiunii au fost aplicate 286 de amenzi, în valoare de 76.000 de lei, din care 199 au fost strict pentru viteze peste limitele legale, înregistrate de radarele de pe autospeciale.
Referitor la cele 19 permise reţinute, în cinci cazuri au fost şoferi înregistraţi cu viteze care depăşeau cu mai mult de 50 de km/h limitele admise pe respectiva porţiune de drum, în timp ce 12 au fost înregistraţi în timp ce depăşeau neregulamentar.
Poliţia a dat ca exemple cazurile a doi şoferi înregistraţi de radarul care acţiona pe DN 29, la Dumbrăveni. Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Suceava, a fost înregistrat cu 110 km/h în localitate, în timp ce o femeie de 39 de ani, din municipiul Botoşani, a fost înregistrată cu 102 km/h, tot în Dumbrăveni. În cazul ambilor, pe lângă amendă, s-a dispus reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile.
După cum am mai arătat într-un material recent din cotidianul nostru, acţiunile de control cu radarul sunt mai dese în acest an pe DN 29 Suceava-Botoşani, după ce o autospecială cu radar a fost alocată permanent la Poliţia oraşului Salcea, pentru acţiuni de control în trafic. Măsura vizează reducerea numărului de accidente de pe acest important drum.