Accident grav la Stroieşti, marţi după-amiază, după ce o şoferiţă a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, maşina răsturnându-se în afara părţii carosabile.
Accidentul s-a produs pe DN 17, la intrarea în localitatea Stroieşti, în jurul orei 13.52. Aflată la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, o femeie de 61 de ani, din Vatra Dornei, care se deplasa dinspre Suceava spre Gura Humorului, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a pătruns pe sensul opus de mers şi s-a răsturnat în partea stângă a drumului, în afara părţii carosabile. În urma impactului puternic cu solul, autoturismul a rămas răsturnat pe partea stângă, iar femeia a rămas încarcerată în interior. La faţa locului a ajuns un echipaj de descarcerare de la ISU Suceava, care a tăiat plafonul maşinii şi a reuşit, în urma unei intervenţii dificile, salvarea femeii din interiorul autoturismului.
Aceasta era conştientă şi a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordarea îngrijirilor medicale. Conducătoarea auto a fost verificată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili modul în care s-a petrecut accidentul şi cine se face vinovat de producerea acestuia. Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Suceava, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.