Recent anunţata intenţie de majorare a tarifului energiei termice furnizate populaţiei, de la 178 la 240 de lei pe gigacalorie, ar putea declanşa un nou val de debranşări de la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Suceava.
Numai că plecarea din sistem s-ar putea dovedi destul de problematică, pentru că nu îi va fi permis oricui să renunţe, ci numai celor a căror lipsă nu va fi resimţită de alţi consumatori, în mod negativ.
„Ne aşteptăm la noi solicitări de debranşare. Doar că noi nu mai putem accepta noi debranşări. Sistemul de termoficare trebuie menţinut în echilibru. Dacă debranşările continuă într-un mod haotic, sistemul nu va mai putea asigura un echilibru hidrodinamic. Este vorba de legi ale fizicii, nu de voinţa mea sau a Consiliului Local. Nu putem furniza în imobile cu un singur consumator. Va trebui luată o decizie clară”, a spus directorul Adrem Invest, Adrian Bodea, acţionar principal la Bioenergy şi Thermonet, cele două societăţi care asigură producerea, transportul şi distribuţia de energie termică în Suceava.
„Există o lege care interzice debranşarea, dar, din păcate nu este aplicată.
Trebuie făcută o evaluare a sistemului şi să decidem – în această zonă suntem deschişi debranşărilor sau nu. Pentru un singur apartament într-un bloc mai bine investesc eu şi-i cumpăr omului centrală, decât să furnizez energie termică. Acel consumator nu îmi justifică cheltuiala. Dar în alte zone nu putem permite debranşarea”, a adăugat Bodea, care consideră că dacă vor reuşi să le asigure oamenilor confortul termic necesar, aceştia nu vor renunţa la sistemul centralizat.
Pericolele renunţării la sistemul centralizat
În ciuda situaţiei nefavorabile în care se află deocamdată sistemul centralizat de termoficare, care are încă unele lacune în asigurarea unor servicii de calitate tuturor consumatorilor, reprezentanţii celor două firme care asigură acest serviciu public consideră că acesta este viitorul.
„Noi trebuie, prin orice mijloace, să asigurăm oamenilor servicii de calitate, atunci nu vor pleca din sistem”, consideră preşedintele Adrem Invest, care susţine că înlocuirea sistemului de termoficare cu centrale individuale, idee vehiculată recent în Suceava, are doi inamici principali – poluarea şi incapacitatea reţelelor de gaz metan de a susţine necesităţile unui număr atât de mare de consumatori.
„Centralele poluează, nu au propriul sistem de filtrare, tratare. Dacă tot municipiul va fi dotat cu centrale, e ca şi cum ai avea o imensă centrală, puternic poluatoare. Termica a fost închisă pentru că nu se putea conforma la normele de mediu. Dacă e înlocuită de centrale individuale, nu se face altceva decât să înlocuieşti o centrală mare cu multe-multe mici. Avem un studiu al Universităţii din Suceava care arată că poluarea ar creşte de 5,5 ori. Un studiu similar este făcut la Iaşi, de către cei de la Veolia, cu rezultate similare.
Dacă se doreşte aşa ceva, noi nu putem sta împotriva dorinţei populaţiei”, a declarat Adrian Bodea.
Acţionarul principal al celor două firme care asigură termoficarea sucevenilor a adăugat că a băgat până acum 18 milioane de euro în dezvoltarea celor două societăţi şi continuă să o facă, dar că este nevoie şi de voinţă din partea sucevenilor, pentru ca lucrurile să meargă.
„Acum suntem la jumătatea unui drum unde ne dorim cu toţii să ajungem. Trebuie să continuăm pe acest drum, nu să ne întoarcem în urmă. Toată Europa se întoarce la sistemele centralizate. Noi avem prilejul să facem o punte, să nu mai trecem prin momentul în care ne montăm centrale individuale, pentru ca apoi să renunţăm la ele, pentru a reveni la sistemul centralizat, eficient.
Avem soluţii la problemele care-i nemulţumesc pe consumatori, începem deja să le punem în aplicare. Trebuie eliminate abuzurile şi să mergem pe contorizarea individuală – omul să plătească exact ceea ce consumă”, a concluzionat Adrian Bodea.
Lupta pentru redefinirea biomasei
Un aspect important semnalat de reprezentanţii Bioenergy Suceava este cel referitor la un ordin de ministru, dat anul trecut, prin care nu li se mai permite utilizarea lemnelor de foc drept biomasă, la producerea de energie electrică, în cogenerare cu cea termică.
„Bioenergy este o investiţie de succes în municipiul Suceava, producând cea mai ieftină, cea mai curată şi sigură energie, comparativ cu toate celelalte surse pe care le pot utiliza sucevenii. Ne bazăm pe înţelegerea factorilor responsabili că ordinul 1534, referitor la biomasă, va fi corectat, astfel încât să ni se permită ca resturile de exploatare şi lemnul de foc să fie considerate biomasă certificabilă”, a menţionat Vasile Ilie, directorul Bioenergy Suceava.
De altfel, Adrian Bodea a spus că se utilizează toate mijloacele legale pentru modificarea acelui ordin de ministru, care, în viziunea sa, face jocul unor grupuri de interese de pe piaţa lemnului.