Pensionarii din municipiul Suceava vor călători gratuit cu autobuzele societăţii de transport public local, TPL. Această promisiune, făcută de primarul Ion Lungu, sâmbătă, în faţa celor 27 de „Cupluri de aur” sărbătorite de Buna Vestire, ar putea deveni realitate chiar de anul viitor.
„Vrem să aducem în Suceava, pe fonduri europene, cu 2% co-finanţare, 40 de autobuze electrice. Acum, 70% din cheltuielile societăţii de transport public local sunt pe combustibil. Asta ne va permite să facem eficientă societatea de transport public local, care este într-o situaţie financiară delicată. Atunci vom putea oferi pensionarilor transport gratuit. Până atunci nu putem decât să dăm aceste abonamente speciale, cu 50% reducere, pentru a menţine cât de cât un echilibru. Dacă ne-am grăbi să facem transportul gratuit, cum cereau unii, falimentul TPL ar fi sigur”, a spus Ion Lungu.
Edilul sucevean le-a vorbit celor prezenţi la manifestare despre lucrările care se execută anul acesta în municipiu, dar şi de ceea ce se va întâmpla în perioada următoare:
„Un proiect important care este în derulare se referă la reabilitarea iluminatului public, prin înlocuirea celor clasice cu lămpi led, economice şi eficiente, program derulat cu fonduri elveţiene. În urma acestei investiţii va scădea cel puţin la jumătate factura iluminatului public, fără a se reduce din intensitatea luminoasă.
Tot pe fonduri elveţiene vrem să pregătim infrastructura pentru transport electric în municipiul Suceava, deja a fost definitivată licitaţia, vom monta prize pentru încărcarea autoturismelor electrice, pentru a le folosi la încărcarea autobuzelor electrice”.
Ion Lungu a menţionat că autobuzele actuale din parcul auto al TPL au deja aproape 11 ani de funcţionare, unele au chiar aproape un milion de kilometri parcurşi, ceea ce demonstrează că au fost viabile.