Târgul „Agro Expo Bucovina” se va deschide, începând de astăzi, în parcarea Iulius Mall Suceava. La ediţia de anul acesta a târgului vor participa peste 70 de expozanţi, „Agro Expo Bucovina” fiind cel mai important eveniment agricol din zona Moldovei. Târgul de agricultură din Suceava va fi deschis până duminică, 26 martie a.c., zilnic între orele 10:00 și 18:00. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ și Industrie Suceava, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Instituţia Prefectului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava și Centrul Cultural Bucovina.
La ediţia de anul acesta, suprafaţa expoziţională a târgului va fi de 6.800 de metri pătraţi, din care 1.500 m.p. va fi spaţiu de prezentare acoperit. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a ţinut să declare că „și această ediţie, sperăm noi, va fi asemenea celor din anii trecuţi, cea mai complexă manifestare de acest gen din zona de Nord-Est a României, având ca scop promovarea agriculturii din ţara noastră, a potenţialului zootehnic autohton, a produselor tradiţionale şi a echipamentelor şi utilajelor agricole”. Vizitatorii târgului vor avea ocazia să se informeze și să obţină sfaturi avizate de la cei peste 70 de expozanţi din ţară și străinătate specializaţi în maşini, utilaje şi tehnologii pentru industria alimentară, produse alimentare, legume şi fructe, conserve, echipamente de protecţie pentru industria alimentară, igienizare, detergenţi, dezinfectanţi pentru industria alimentară, instalaţii frigorifice, utilaje forestiere, maşini, utilaje şi unelte agricole, anvelope şi piese de schimb pentru tractoare şi utilaje agricole, seminţe şi material săditor, îngrăşăminte şi pesticide, tehnologii şi echipamente pentru irigaţii, animale de rasă şi păsări, tehnologii de creşterea animalelor, incubatoare, maşini şi echipamente pentru abatorizare, furaje, nutreţuri, concentrate, aditivi, premixuri, metode de hrănire, sisteme de distribuţie a hranei, instrumente, tratamente şi medicamente de uz veterinar, echipamente de încălzire şi aer condiţionat, silozuri, uscătoare şi mijloace de transport a cerealelor, flori şi plante de apartament, pentru grădini, parcuri şi sere, echipamente şi unelte pentru grădinărit și multe altele.
„Deoarece ne dorim să venim în sprijinul fermelor românești mici și mijlocii, al gospodăriilor ţărănești, al tuturor fermierilor, agricultorilor şi procesatorilor de produse agroalimentare, din programul Agro Expo Bucovina 2017 nu putea lipsi organizarea celei de a noua ediţii a Forumului Economic <Agricultura încotro?>, în cadrul căruia vor fi prezenţi specialiști ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Prefecturii și Consiliului Judeţean Suceava, ai Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Suceava, ai Centrului de Economie Montană, precum și alţi reprezentanţi ai principalelor instituţii centrale și judeţene”, a mai declarat Lucian Gheorghiu.