Un bărbat care transporta material lemnos fără a avea acte de provenienţă asupra mărfii a achitat o notă de plată extrem de piperată. La controlul de rutină derulat de poliţişti la Sadova a fost oprită o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Câmpulung Moldovenesc.
În maşină s-a descoperit cherestea din brad, pe care bărbatul a precizat că a cumpărat-o din Sadova şi urma să o ducă unui amic din Câmpulung Moldovenesc care construieşte o casă.
Şoferul a fost însoţit de poliţişti până în curtea Ocolului Silvic Pojorâta, unde materialul lemnos a fost descărcat şi măsurat. S-a constatat că bărbatul transporta 3,37 m.c. de cherestea, care a fost lăsată în custodia silvicultorilor din Pojorâta.
Pentru imprudenţa de a transporta materialul lemnos fără documente, bărbatul a primit o amendă, iar în plus autoutilitara marca Mercedes Benz a fost indisponibilizată şi este sigilată la sediul Poliţiei din Câmpulung Moldovenesc.