Amintiri din Comunism

Cafeaua  se bea, chiar dacă, de exemplu, tov. Panaitiu îl făcea cu ou şi cu oţet pe secretarul orăşenesc sau comunal de partid. Începea, evident, cu propaganda sau agitaţia vizuală. Panouri şi lozinci sau cuvinte înălţătoare din opera tov. Ceauşescu şi documentele de partid şi de stat, angajamente concrete ale localităţii în depăşirea tuturor obiectivelor. „Trebuie să vin eu să văd panourile voastre rupte şi decolorate, dumnezeii mamii lor, ce facem tovarăşe secretar, cum ne învaţă secretarul general? Avem obiective mari la nivelul judeţului: întrecerea socialistă pentru depăşirea planului la toate obiectivele, pe primul plan la munca politică. Ce fac cadrele cu munci de răspundere?“ „Să trăiţi, tovarăşe secretar, da, tovarăşe secretar general, să trăiţi“ erau singurele cuvinte rostite foarte diplomatic de secretarul local, sau risca să se justifice, să dea exemple sau nume. Uneori secretarul rămânea la masă, într-un loc discret, alteori, dacă critica era severă, părăsea localitatea, îndreptându-se în altă parte, unde-l aştepta un secretar de partid care rezolva bine problemele politice, economice şi sociale din localitate. La întoarcerea în Suceava şoferii auzeau multe, dar erau muţi. Nici azi, dacă-l întrebi pe unul, nu spune nimic. Secret de partid şi de stat. Servea şi el partidul, patria şi poporul, spre deosebire de categoria celor care după 1989 sunt numiţi mari patrioţi. Atât, mari patrioţi, nu cominternişti, nu activişti care au benchetuit în epoca de aur, nu călăi din anii 1950-1960, şefi de puşcării, temniceri, activişti care răspundeau de distrugerea duşmanului de clasă. În mintea nu totdeauna îngustă a unor foşti activişti de partid şi de stat patrioţi erau cei care erau fermecaţi de falsa independenţă a ţării faţă de URSS. Armata Roşie, cum am mai arătat, era principalul inamic al lui Ceauşescu. Era singurul din Europa care se pregătea de război cu Armata Roşie, care-l ţinea în postul de comandant suprem şi secretar general şi preşedinte. Plutonul de la Târgovişte putea acţiona şi în 1980, dacă alt Gorbaciov îşi lua mâna de pe fruntea conducătorilor ţărilor socialiste.

Românii noştri, urmaşi ai geţilor, ilirilor, tracilor, dacilor şi eventual romanilor, cumanilor, pecenegilor, slavilor şi altor triburi migratoare, au muncit ca boii, în sensul pozitiv al cuvântului, adică cu multă hărnicie, în comunism, însufleţiţi mai mult sau mai puţin de preţioasele indicaţii ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, bărbat între bărbaţi, viteaz între viteji.

Nu mai pot privi imaginile de la procesul tipic bolşevic la care a fost supus Ceauşescu. De fapt tipic stalinist. Acuzaţii lui Stalin îşi recunoşteau vina, pe când preşedintele Ceauşescu a negat mascarada de proces, pe care el totuşi îl cunoştea din tinereţe. Criminalii nazişti au fost judecaţi după toate regulile codurilor penale şi de procedură. Când te gândeşti că acum criminali notorii, violatori, au parte de procese ultrademocratice, asasinarea lui Ceauşescu pare tot mai monstruoasă odată cu trecerea vremii.