Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) se implică şi în acest an în evenimentul propus de Institutul Francez, „Pique-nique poétique #Haikunoi”, ediţia a III-a. Astfel, organizatorii îi invită pe francofonii şi francofilii suceveni, pe toţi pasionaţii de poezie (în principal studenţi, dar şi grupuri de elevi de la liceele din oraş, profesori de limbă franceză, angajaţi francofoni de la întreprinderile din judeţul Suceava etc.), să scrie un haiku în limba franceză, să-l posteze pe o reţea de socializare (Facebook, Twitter) folosind hashtagul #Haikunoi2017 şi să-l prezinte celorlalţi participanţi în timpul picnicului care va avea loc luni, 20 martie, între orele 12 şi 14, în faţa corpului A al Universităţii.
Dacă plouă, picnicul se va desfăşura în holul corpului E.
Evenimentul „Pique-nique poétique #Haikunoi” face parte din seria de manifestări organizate de Ambasada Franţei şi de operatorul său cultural, Institutul Francez din România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale. Picnicul Poetic Francofon va avea loc simultan în numeroase oraşe şi sate din România, atrăgând participanţi de toate vârstele, cu ocupaţii dintre cele mai diverse.
Contribuţiile internauţilor din întreaga ţară – haikuuri, diverse imagini (desene, picturi), fotografii şi înregistrări de la eveniment – se vor concretiza într-un evantai intertextual în spaţiul virtual #Haikunoi2017, purtând însemnele personale ale creativităţii şi sensibilităţii poetice ale fiecărui vorbitor de limba franceză.
Această manifestare culturală reprezintă un mod creativ de a sărbători Francofonia. Scopul principal este acela de a facilita schimburile de idei între francofonii şi francofilii suceveni referitoare la limba franceză şi la valorile a căror transmitere e încurajată de învăţarea ei, dar şi de a promova plurilingvismul şi interacţiunile culturale.
Studenţii şi profesorii suceveni vor avea onoarea şi bucuria de a-l întâlni din nou, cu ocazia Picnicului Poetic #Haikunoi2017, pe Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România şi iniţiatorul acestui eveniment, care a reuşit, la ediţiile precedente, să le amintească participanţilor cât de vitalizantă este poezia, cât de repede poate ea transforma zilele mohorâte în lumină învăluitoare.