„Vino la Marş! Arată că şi tu crezi că viaţa unui copil este importantă!” este mesajul cu care Alianţa Bucovina Pentru Viaţă îi îndeamnă pe suceveni să vină în număr cât mai mare sâmbătă, 25 martie, de „Buna Vestire”, începând cu ora 15:00, la „Marşul pentru viaţă”, care promovează viaţa umană, în orice stadiu al ei, ca valoare supremă. Organizatorul evenimentului anunţă că punctul de plecare este esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, iar traseul ales este următorul: esplanada Casei de Cultură, Prefectură, Palatul de Justiţie, Primăria municipiului Suceava, Spitalul Judeţean şi retur (pe acelaşi traseu până la Casa de Cultură). Punctul final al marşului va fi zona din faţa Bisericii „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava.
Alianţa Bucovina Pentru Viaţă, ca organizator al marşului pentru viaţă, este formată din Asociaţia ProVita Bucovina, APOR Suceava, Bucovina Profundă, Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou”, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” Suceava, Asociaţia Familia Ortodoxă „Sf. Ioachim şi Ana”, ASCOR Suceava, Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, Fundaţia Pentru Oameni, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina, Asociaţia Kozaciok.
Tema de anul acesta este „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”
Din informaţiile oferite de Alianţa Bucovina Pentru Viaţă rezultă că anul acesta, în perioada 1-31 martie, în Suceava şi în numeroase localităţi din România şi Republica Moldova, se va desfăşura „Luna pentru Viaţă”, având ca punct culminant „Marşul pentru viaţă”. „Marşul pentru Viaţă este anul acesta la a VII-a ediţie naţională. Tema de anul acesta este <Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine>. Această temă aduce pe agenda publică subiectul necesităţii sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină şi continuă descurajarea practicării avortului. Această practică, brutală şi inumană, a devenit fenomen social grav şi este un simptom al crizei morale profunde prin care trece societatea noastră. Date neoficiale arată că în România se fac aproximativ 300 de avorturi pe zi, cumulându-se peste 20 de milioane de avorturi din 1989 până astăzi”, au mai declarat organizatorii.
De opt ani, „Marşul pentru viaţă” la Suceava
La Suceava, „Marşul pentru viaţă” se organizează de opt ani. Au fost implicate numeroase asociaţii şi fundaţii locale reunite în Alianţa Bucovina Pentru Viaţă şi, de-a lungul anilor, a avut multiple activităţi conexe: conferinţe, dezbateri, cursuri de informare prin licee, proiecţii de filme documentare, emisiuni tv, campanii de pliante, articole în presa tipărită şi pe internet, sesiuni de desene pe asfalt, sprijin material şi consiliere gratuită femeilor în criză de sarcină.
Anul trecut, „Marşul pentru viaţă” s-a desfăşurat în peste 130 de localităţi, printre care Bucureşti, Cluj, Iaşi, Oradea, Brăila, Constanţa, Timişoara, Focşani, Bacău, Chişinău, iar anul acesta se aşteaptă o creştere a numărului de localităţi implicate. „Anunţă prietenii şi cunoscuţii despre eveniment. Fii încrezător, primăvara începe cu o floare şi renaşterea unei ţări poate începe cu tine” este îndemnul pe care organizatorii îl adresează sucevenilor, ca o invitaţie la „Marşul pentru viaţă”, de pe 25 martie.