În contextul în care preocuparea pentru siguranţa pasagerilor este prioritară în toate aeroporturile lumii, doi studenţi de la Universitatea din Suceava propun un proiect care ar putea veni în sprijinul celor care au în grijă bunul mers al lucrurilor din aerogări.
Prin intermediul unei aplicaţii care scanează şi interpretează microexpresiile faciale ale pasagerilor, tinerii vor să detecteze potenţialele persoane periculoase, cu intenţii îndoielnice sau care ar putea atenta asupra bunurilor materiale ale altora.
Tatiana Brighidin şi Daniel Radu Jacotă sunt studenţi în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, specializarea Automatică şi Informatică aplicată, iar pentru proiectul lor lucrează din toamnă. Ei sunt coordonaţi de universitarul Călin Ciufudean.
”Aplicaţia la care lucrăm presupune o cameră de supraveghere foarte performantă care captează şi scanează chipul celor din încăperea vizată. Pe noi ne interesează microexpresiile persoanelor, acele expresii faciale involuntare afişate în funcţie de emoţia respectivei persoane. Tensiunea, furia sau dispreţul ar putea fi indicatori pentru cineva care prezintă un potenţial risc, situaţie în care aplicaţia sesizează acest lucru, transmiţând o alertă către un alt filtru”, au explicat tinerii.
Microexpresiile pot dezvălui o emoţie pe care o persoană încearcă să o ascundă
Studenţii au menţionat că într-o primă fază aplicaţia scanează faţa persoanelor. În funcţie de câteva puncte cheie (pe barbă, nas, nări, unghiul sprâncenelor, buze, pleoape), prin intermediul unor algoritmi, se calculează raportul dintre aceste puncte, iar valoarea acestuia indică o anumită stare emoţională.
„Apropierea, depărtarea acestor puncte, valoarea raportului sunt cifre care ne dau indicii despre fiecare persoană. Fiecare expresie este determinată de un anumit raport, indiferent dacă vorbim de un afro-american sau de un european”, menţionează studenţii.
Tinerii explică faptul că identificarea anumitor stări prin procesarea imaginii nu garantează un grad de veridicitate de 100%, dar ajută autorităţile din instituţiile respective să identifice şi să prevină anumite situaţii. Aceştia susţin că microexpresiile pot dezvălui o emoţie pe care o persoană încearcă să o ascundă, însă asta nu înseamnă că persoanele tensionate sau anxioase sunt automat periculoase. „Astfel, mai este nevoie de un filtru pentru a scana persoanele semnalate de aplicaţie. Analiza şi interpretarea microexpresiilor este o chestiune care este analizată de departamente întregi de oameni. Noi încercăm să identificăm măcar două stări, pentru început cel puţin”, au explicat tinerii.
Premiul I la Salonul Naţional de Inventică pentru Tineret
Proiectul Tatianei şi al lui Daniel Radu a fost prezentat la Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret, eveniment organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului, la finele anului trecut, la Bucureşti.
Acesta a fost recompensat cu premiul I în cadrul secţiunii Tehnologia informaţiei, fiind cel mai bine cotat proiect al delegaţiei sucevene. Proiectul a fost prezentat cu denumirea de ”Sistem de securizare psiho-somatică (EYE-GUARD)”.