Amintiri din Comunism

Să revin la fostul Consiliu Mondial al Păcii. Condamna cu vehemenţă toate agresiunile americane, engleze, franceze şi ale altor state mai mici colonialiste. Belgia a lăsat un stat Congo cu multe triburi aflate în conflict permanent, care este o tragedie umană şi astăzi. Au dreptate perfectă cei care spun că Africa necolonizată şi-ar fi găsit un drum propriu de evoluţie, fără dezastrele lăsate moştenire de colonialişti, care au trasat graniţe arbitrare, parcă pentru a învrăjbi triburile existente. Consiliul Mondial al Păcii condamna Franţa colonialistă pentru războiul din Algeria, ţară sfâşiată în ultimii ani de un război civil lăsat moştenire tot de colonialişti. Ziarele noastre de atunci nu-i scoteau din „bandiţi“ pe toţi colonialiştii. Împotriva colonialismului au luptat şi americanii, cu armele lor celebre, adică CIA, pentru a lua locul mai ales al Marii Britanii în Orientul apropiat şi mijlociu, unde se duc şi azi războaie, în Irak şi Afganistan, tot un fel de neocolonialism american. Consiliul Mondial al Păcii nu a prea criticat URSS în 1956 şi 1968. Au făcut-o unii cu jumătate de gură. Erau provocări imperialiste. Doar Ceauşescu, care n-a înţeles nimic din ceea ce se întâmpla în Cehoslovacia, a criticat invazia. Cum se ştie, în 1989 i-a cerut lui Gorbaciov o invazie identică în Polonia. Atunci, mai bătrân, înţelesese, dar puţin doar. Celebra lui expresie populară „când o face plopul pere“ a fost un foc de paie. A făcut plopul pere, împotriva legilor firii, şi Ceauşescu a fost împuşcat din ordinul cominternistului bolşevic Brucan, cu o acuzaţie fixă: genocid = 60.000 de morţi la Timişoara. Românii, tâmpiţi cum sunt, după evaluarea lui Cioran din 1933, au executat toate ordinele, împuşcând în dreapta şi în stânga.

După câte-mi amintesc, maestrul Mihail Sadoveanu, membru în conducerea Consiliului Mondial al Păcii, a fost decorat totuşi cu ordinul Stalin pentru întărirea păcii între popoare. Acesta a fost acordat paralel cu ordinul Lenin, până în 1956, când l-a desfiinţat Nikita Hruşciov. De altfel, puţini ştiu acum de aceste premii. Generalissimul Stalin putea fi văzut doar în filmele documentare produse de studioul Sahia (care continuă să existe şi azi cu acelaşi celebru nume), jurnale de actualităţi ce prezentau la cinematografe îndeosebi imagini din Piaţa Roşie la 1 mai, 7 noiembrie sau 9 mai, ziua victoriei. L-am văzut pe I. V. Stalin, cât era încă în viaţă, o singură dată, cred, la Costâna, când a rulat filmul „Cazacii din Kuban“. Freudian vorbind, de pe la 8 ani mama m-a făcut anticomunist, explicându-mi că aceştia nu cred în Dumnezeu, vor să facă colhozuri ca în Rusia, bagă oamenii la puşcărie, n-ai voie să vorbeşti împotriva lor. Până pe la 40-50 de ani, dar mai ales în tinereţe, mama mă avertiza să nu vorbesc împotriva bolşevicilor, ea îi compara cu dracul, „cruce de aur“, expresia ei favorită.