O femeie a fost accidentată de un autoturism în timp ce traversa bulevardul George Enescu, pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 08.35. Un bărbat de 41 de ani din municipiul Suceava se afla la volanul unui autoturism marca Renault Megane și circula pe bulevardul George Enescu, dinspre calea Obcinilor spre Strada Mărășești. La trecerea pentru pietoni din dreptul cofetăriei Aura, bărbatul, care circula pe banda de lângă axul drumului, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 46 de ani, care traversa regulamentar strada, și a lovit-o pe aceasta în plin. Femeia a fost rănită mai grav la o mână și a fost transportată la spital de un echipaj SMURD. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. La rândul ei, victima a fost testată cu același aparat, rezultatul fiind negativ. Poliţiștii ajunși la faţa locului au demarat cercetările și au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele celui aflat la volan.
Trecerile de pietoni de pe bulevardul George Enescu au devenit periculoase în ultima perioadă pentru cei care aleg să le folosească. Odată cu amenajarea parcărilor laterale și desfășurarea unei circulaţii cursive pe toate cele patru benzi ale bulevardului, viteza de deplasare a vehiculelor a crescut substanţial, distanţa de frânare în cazul apariţiei unui pieton fiind astfel mai lungă.
Pe aceeași trecere de pietoni a avut loc, din păcate, un accident mortal în urmă cu mai bine de trei luni. Pe 21 noiembrie 2016, un bărbat în vârstă de 78 de ani a fost lovit în plin de mașina condusă de un tânăr de 22 de ani, care nu a acordat prioritate bărbatului care traversa pe locul marcat. Din cauza leziunilor grave suferite, bărbatul s-a stins după 37 de zile în Secţia de Terapie intensivă a Spitalului Judeţean.