Poliţiştii suceveni au marcat Ziua Internaţională a Femeii împărţind flori doamnelor şi domnişoarelor.
Poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au oferit flori şi felicitări doamnelor aflate în trafic, la volanul maşinilor, în timp ce poliţiştii de la Serviciul Judeţean Transporturi le-au urat o primăvară frumoasă doamnelor aflate pe peronul Gării Suceava.
Acţiunile au avut loc în intervalul orar 10.00-13.00, inclusiv pe principalele drumuri care străbat judeţul, DN 17 şi DN 2.
Comisarul Ionuţ Epureanu a spus că „poliţiştii au felicitat participantele la trafic şi le-au urat o primăvară frumoasă, fără evenimente rutiere, transmiţând, în acelaşi timp, şi mesaje educative pe linie de circulaţie. Pe peronul gării şi în sala de aşteptare au fost promovate şi recomandări cu privire la siguranţa personală şi patrimonială şi siguranţa pe timpul călătoriei cu trenul”.
Anterior acestei acţiuni, poliţiştii şi-au sărbătorit şi colegele, oferindu-le flori şi un program artistic susţinut de Ansamblul „Ciprian Porumbescu”.