O acţiune de control a Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei a dus la aplicarea a sute de amenzi, dar şi la reţinerea a 12 permise de conducere, din care opt pentru viteză excesivă. Recordul negativ la capitolul viteză excesivă a fost stabilit de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Târgu Neamţ, care a fost înregistrat de radar pe E 85, pe raza localităţii Cumpărătura, cu viteza de 152 de kilometri la oră. Cum a depăşit cu mult limita de viteză în localitate, acesta a fost amendat şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.
Un alt caz oferit ca exemplu de poliţie este cel al unui tânăr de 28 de ani, din Cluj-Napoca, care a fost depistat de radar cu 101 km/h, pe DN 17, la Stroieşti. Depăşirea limitei de viteză, chiar şi cu 1 km/h, a dus la suspendarea permisului conducătorului auto din Cluj.
Acţiunea de control în trafic s-a desfăşurat în intervalul 3-5 martie, pe timp de zi. În total, au fost aplicate 380 de amenzi, în valoare de peste 160.000 de lei. Din cele 380 de sancţiuni, 280 au fost pentru depăşiri ale limitei de viteză înregistrate de aparatele radar din dotarea Serviciului Rutier.
Cât priveşte permisele de conducere reţinute, opt au fost ridicate pentru depăşirea limitelor de viteză cu mai mult de 50 de km/h pe respectiva porţiune de drum. Alte două permise de conducere au fost ridicate pentru depăşiri neregulamentare, unul pentru neacordare de prioritate între vehicule şi unul pentru nerespectarea semnalului agentului rutier.
Tot în perioada 3-5 martie, Serviciul Rutier a organizat şi un control pe timp de noapte, care s-a axat pe verificarea şoferilor cu aparatul etilotest.