Harasim a declarat că problema numărul unu o reprezintă ambalajele din plastic care sunt aruncate în albia râului şi care sunt antrenate de apă până la barajul de la Bicaz. „Ne-am întâlnit cu prefectul de Neamţ pentru a lua măsuri în vederea salubrizării cursului râului Bistriţa pe teritoriul celor două judeţe. Problema o reprezintă excesul de deşeuri de tip PET în albia râului Bistriţa care ajung într-un final în barajul de la Bicaz şi dau o notă proastă nu numai vizual, dar şi din punct de vedere al condiţiilor fizico-chimice ale apei pentru că aceste ambalaje nu sunt curate. Voi face traseul de la Vatra Dornei până la Broşteni să văd care este situaţia pe râul Bistriţa să văd starea de salubrizare mai ales în zona barajului de la Zugreni. Vom strânge PET-urile pentru a nu fi antrenate în barajul de la Bicaz”, a spus prefectul de Suceava.
Amintim că prefectul Harasim a numit prin ordin mai multe comisii interinstituţionale care vor verifica starea de salubrizare a localităţilor şi modul în care primăriile au efectuat curăţenia de primăvară. Comisiile au în componenţă reprezentanţi ai Prefecturii, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, ai Gărzii Forestiere, ai Gărzii de Mediu şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Aceste comisii vor verifica în principal existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, precum şi în secţiunile de scurgere ale podurilor şi podeţelor. Harasim a avertizat că în cazul depistării unor nereguli, vor fi dispuse măsuri şi se vor stabili responsabilităţi.