Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a solicitat ministrului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, clarificări cu privire la etapa a doua a Programului Naţional de Dezvoltare, în special legate de aprobarea şi prioritizarea proiectelor. Ioan Balan a atras atenţia că încă de la începerea primei etape a acestui program au existat nenumărate critici cu privire la modalităţile netransparente privind procedurile de aprobare a proiectelor, de prioritizare a acestora şi de decontare a lucrărilor efectuate. Balan a amintit că anul trecut, ca urmare a unei interpelări pe care i-a adresat-o fostului ministru al Dezvoltării, Vasile Dîncu, a primit un răspuns evaziv la solicitarea de a transparentiza procedurile de contractare, prin publicarea tuturor detaliilor, în timp real, pe pagina de internet a ministerului. „Dezamăgirea mea a fost cu atât mai mare, cu cât Guvernul din care făcea parte şi domnul Vasile Dîncu avea ca deviză transparenţa totală a actului administrativ şi a cheltuirii banului public”, a spus deputatul liberal.
El a adăugat că anul acesta, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2017 a fost modificat şi extins Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a doua, anticipându-se demararea unor lucrări de modernizare, reabilitare şi construire a nu mai puţin de 9.500 de obiective de investiţii de interes local, respectiv creşe, grădiniţe, dispensare, poduri, podeţe sau iluminat public stradal. „Etapa a doua a programului urmează să fie susţinută cu peste 2,2 miliarde de lei, credite bugetare pentru anul 2017, şi circa 30 de miliarde de lei, credite de angajament pentru anii 2017-2020. Această extindere a programului ar putea fi apreciată pozitiv dacă procesul ar beneficia de o transparenţă adecvată volumului de resurse financiare implicate, dacă prioritizarea proiectelor s-ar face în strictă legătură cu nevoile de dezvoltare ale comunităţilor locale şi dacă între criteriile de selecţie a proiectelor nu s-ar regăsi apartenenţa politică a beneficiarilor”, a declarat Ioan Balan.
El a subliniat că în condiţiile în care există numeroase aprecieri la adresa Ministerului Dezvoltării cu privire la profesionalismul acestuia, îşi doreşte ca Sevil Shhaideh să demonstreze acest lucru prin implementarea corectă a etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare.
”În condiţiile în care extinderea programului s-a realizat printr-un întreg ansamblu de derogări de la normele de transparenţă, vă rog să precizaţi dacă intenţionaţi şi cum anticipaţi să răspundeţi solicitării întregii societăţi care reclamă că resursele financiare distribuite prin decizia ministrului Dezvoltării Regionale să fie într-un mod perfect transparent?”, a mai spus parlamentarul liberal.
În acelaşi timp el i-a solicitat ministrului Dezvoltării să-i precizeze ce criterii are în vedere pentru aprobarea proiectelor pentru finanţarea construcţiei, modernizării şi dotării a peste 2.500 de creşe şi grădiniţe şi a 2.000 de şcoli.