Un paznic de vânătoare al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Suceava, Radu Ghiocel Iurniuc, un „client” fidel al poliţiştilor de la Serviciul Arme şi al procurorilor, trimis în judecată în mai multe dosare, pentru un noian de infracţiuni, a fost condamnat definitiv într-un prim proces. Radu Ghiocel Iurniuc a scăpat deocamdată cu o pedeapsă suspendată sub supraveghere, însă problemele sunt încă foarte departe de a ajunge la final pentru el. Într-unul din dosare Iurniuc este trimis în judecată alături de şeful său, directorul AJVPS Suceava, Nicolae Goicea.
Radu Ghiocel Iurniuc a fost judecat şi găsit vinovat pentru infracţiuni de tăiere de arbori fără drept, furt de arbori, refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice şi ameninţare. După contopirea pedepselor a rezultat un total de 26 de luni de închisoare. Magistraţii au stabilit ca pedeapsa să fie suspendată sub supraveghere, pe o perioadă de încercare de 4 ani. Decizia a fost luată iniţial de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi confirmată zilele trecute de Curtea de Apel Suceava.
Radu Ghiocel Iurniuc mai este judecat pentru infracţiuni legate de deţinerea ilegală de arme şi braconaj de mistreţ. Concret, infracţiunile pentru care este judecat sunt de uz de armă fără drept în formă continuată, braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea sau orice alte operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acestea. Iurniuceste acuzat, printre altele, că a împuşcat mistreţi pe care i-a jupuit şi tranşat, după care a vândut carnea.
Procurorii au ajuns la concluzia că, în luna iunie 2015, Iurniuc i-a adresat în mod indirect, în prezenţa unor martori, ameninţări cu moartea prin împuşcare şi incendierea gospodăriei unui bărbat din Vatra Moldoviţei. Radu Ghiocel Iurniuc era nemulţumit că persoana respectivă câştigase o licitaţie de folosire a unei păşuni, deţinută anterior de unul dintre fraţii paznicului de vânătoare. Printre cei ameninţaţi cu moartea a fost şi primarul de la Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin. Faptul că Iurniuc era posesor de armă la acea vreme a făcut fapta mult mai gravă, au subliniat procurori.
Cel mai complex dosar care îl vizează pe Radu Ghiocel Iurniuc are în total patru inculpaţi, printre ei şi directorul AJVPS Suceava, Nicolae Goicea.
Din ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc rezultă că Nicolae Goicea i-a restituit ilegal armele în mai multe rânduri paznicului de vânătoare din subordine, Radu Ghiocel Iurniuc, chiar şi când acesta nu mai avea voie să le folosească, după ce l-a ameninţat cu moartea pe primarul din comuna Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin. Ulterior, pe parcursul cercetărilor, împotriva celor doi s-au adăugat mai multe acuzaţii, legate de abuzul în serviciu şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Acest proces se află pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
În cazul dosarelor nefinalizate definitiv şi irevocabil, inculpaţii se bucură de prezumţia de nevinovăţie.