În acest prim trimestru al anului 2017 are loc testarea întregului personal din Spitalul Judeţean Suceava, în vederea reacreditării unităţii sanitare. Întregul personal al spitalului, medici, asistente medicale, infirmiere, dar şi personalul auxiliar, este testat în perioada ianuarie-martie, în cadrul demarării unui proces de pregătire a reacreditării celei mai importante unităţi medicale din judeţ. Noul proces de acreditare este obligatoriu, având în vedere faptul că în luna noiembrie aceasta va expira, după o perioadă de cinci ani.
Unitatea spitalicească trece din nou prin procedura de acreditare, care implică respectarea a numeroşi indicatori de performanţă. În cazul unui eşec în ceea ce priveşte reacreditarea, spitalul nu va mai putea încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate şi va rămâne fără finanţare de la bugetul de stat. Această acreditare reprezintă pentru pacienţii spitalului garanţia că actul medical şi cazarea respectă standardele de calitate.
Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor va face o vizită în unitatea medicală suceveană în trimestrul III al acestui an, pentru a verifica îndeplinirea tuturor criteriilor. Comisia va verifica aspecte legate de partea medicală şi cea tehnică, dar şi infrastructura şi dotarea spitalului, criteriile devenind mai restrictive în ultimii ani. Conducerea spitalului trebuie să facă dovada creşterii acestor indicatori, care să arate o calitate crescută a actului medical după cinci ani de activitate.