Trei bărbaţi au fost săltaţi de poliţişti şi au ajuns în spatele gratiilor, după ce au recidivat în comiterea unor infracţiuni rutiere. Cei trei au comis în mod repetat aceeaşi infracţiune pentru care primiseră pedepse cu suspendare în primă fază. De această dată însă, judecătorii le-au revocat celor trei pedepsele cu suspendare date cu ceva timp în urmă şi le-au transformat în pedepse cu executare, bărbaţii ajungând după gratii.
Unul dintre aceştia, Mirel Ștefan Moldovanu, de 34 de ani, din municipiul Rădăuţi, a ajuns după gratii, fiind condamnat de magistraţii Judecătoriei Rădăuţi la 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul săvârşise în urmă cu 4 ani aceeaşi faptă, fiind condamnat printr-o sentinţă judecătorească din anul 2015 la 3 luni de închisoare cu suspendare. De această dată însă, după ce bărbatul s-a urcat din nou la volan fără a avea permis, judecătorii au hotărât cumularea pedepsei date pentru comiterea acestei noi fapte cu vechea pedeapsă, rezultând astfel nouă luni de închisoare cu executare. Bărbatul a fost găsit la domiciliu şi trimis sub escortă la Penitenciarul Botoşani.
Alte două mandate de executare a pedepselor cu închisoarea au fost primite de poliţiştii suceveni pe numele a doi bărbaţi din municipiul Suceava. În primul caz, Ovidiu Mihai Ionescu a primit pe numele său un mandat de executare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe. Mandatul acestuia conţinea o condamnare la un an de închisoare cu executare şi 4.500 lei amendă penală. Bărbatul comisese aceeaşi faptă cu câţiva ani în urmă şi a fost condamnat, printr-o sentinţă a Curţii de Suceava din anul 2013, la un an de închisoare cu suspendare. Din cauza faptului că acesta a condus din nou sub influenţa băuturilor alcoolice, Judecătoria Suceava a revocat suspendarea vechii pedepse, transformând-o în pedeapsă cu executare. La fel ca el, Marius Relu Balan, un bărbat de 27 de ani care fusese condamnat de Judecătoria Botoşani, în anul 2009, la doi ani de închisoare cu suspendare, a recidivat şi a fost prins din nou la volanul unui vehicul, fără a avea permis de conducere. De această dată însă judecătorii nu au mai fost la fel de blânzi cu el, condamnându-l la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare. La aceasta s-a adăugat şi pedeapsa de 2 ani de închisoare, transformată în pedeapsă cu executare, după ce bărbatul a comis aceeaşi faptă în timpul perioadei de încercare de 4 ani de zile.
Cei doi bărbaţi au fost ridicaţi de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, care i-au escortat şi introdus în Penitenciarul Botoşani.