Lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au reuşit să întrerupă drumul către piaţa neagră a unor piese de motociclete care fuseseră furate din vestul Europei. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, duminica trecută, pe sensul de ieşire din ţară din PTF Siret, s-au prezentat patru bărbaţi care călătoreau cu două microbuze marca Mercedes, respectiv Volkswagen. În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a constatat că bărbaţii, cu vârste cuprinse între 26 şi 41 de ani, transportau mai multe piese de motocicletă. Pentru că existau suspiciuni cu privire la provenienţa pieselor, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea proveneau de la patru motociclete care figurau în baza de date ca fiind bunuri reţinute pentru confiscare, alerte introduse de autorităţile din Italia. Comisarul-şef Poroch-Seriţan a precizat că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar cele 93 de piese de motocicletă au fost ridicate în vederea confiscării, şi în acelaşi timp s-a luat măsura indisponibilizării celor două microbuze folosite la transportul pieselor.