Cartea de onoare a valorilor bucovinene, instituită de prefectul Constantin Harasim, are un nou membru, graficianul Mihai Pânzaru-PIM. Cunoscutul caricaturist a primit din partea prefectului, vineri, în şedinţa Colegiului Prefectural, diploma de excelenţă drept recunoaştere ”a activităţii excepţionale”. În cuvântul său, Harasim a vorbit despre ”inginerul, publicistul, revoluţionarul şi omul de cultură” Mihai Pânzaru-PIM, arătând că personalitatea sa a dat valoare spaţiului bucovinean. Harasim l-a caracterizat pe PIM drept un jurnalist foarte echilibrat şi echidistant, un om de cultură înzestrat cu calităţi excepţionale şi un revoluţionar care a luptat cu curaj pentru viitorul acestei ţări. ”Mihai Pânzaru-PIM stă cu cinste alături de marii graficieni ai ţării noastre”, a spus prefectul.
La rândul său, maestrul PIM a mulţumit prefectului şi instituţiei pe care o conduce pentru această onoare de a fi inclus în Cartea de onoare a valorilor bucovinene, subliniind că el a luptat pentru ”adevăr, frumos şi pentru binele celorlalţi”. El a arătat că jumătate din viaţă a profesat ca inginer hidrotehnician, precizând că a lucrat la reţelele de apă şi canalizare din cartierul George Enescu al municipiului Suceava, la mai multe staţii de epurare din judeţ şi la regularizarea mai multor râuri şi pâraie. În prezent Mihai Pânzaru-PIM activează la Centrul Cultural Bucovina, acolo unde a pus în practică nenumărate proiecte culturale. ”Această diplomă de excelenţă împlineşte o etapă din viaţa mea”, a conchis PIM.
În Cartea de onoare a valorilor bucovinene au mai fost nominalizaţi, printre alţii, managerul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, Vasile Rîmbu, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Valentin Popa, preşedinta Federaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Liliana Aghiorghicesei, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, generalul Ioan Burlui, generalul de brigadă în rezervă Zaharia Cojocaru, arhimandritul Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, comandantul Centrului Militar Judeţean, Mugurel Anton, directorul cotidianului Crai Nou, Dumitru Teodorescu, general maior în rezervă Neculae Chiaptanaru, profesorul şi publicistul Roman Istrati, jurnalista Doina Cernica, medicul stomatolog Ioan Costea şi preşedinta Asociaţiei ”Seva”, Angela Zarojanu.