Conducerea de autovehicule pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau fără permis de conducere reprezintă infracţiuni des întâlnite pe drumurile judeţului Suceava. Din această cauză acţiunile de control în trafic s-au înteţit în ultima perioadă, rezultatele nelăsându-se aşteptate.
O simplă tamponare produsă duminică seara în oraşul Broşteni a dus la depistarea unui şofer aflat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările au arătat că în timp ce conducea un autoturism Ford Focus prin oraşul Broşteni, din cauza consumului de băuturi alcoolice, un tânăr de 24 de ani, din comuna Crucea, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a intrat în coliziune cu un gard.
Tânărul şofer a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Două controale efectuate în trafic în timpul nopţii de duminică spre luni au dus la depistarea altor două infracţiuni comise de cei aflaţi la volan. La ora 01.10, poliţiştii au oprit pe Calea Unirii din municipiul Suceava un autoturism marca VW Polo, după ce au observat că acesta avea un mers sinuos. Din cauza faptului că cel aflat la volan mirosea puternic a alcool, acesta a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
O oră mai târziu, un echipaj al poliţiei a oprit pentru control, în comuna Marginea, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Marea Britanie, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraşul Vicovu de Sus. În urma verificărilor făcute în baza de date, poliţiştii au descoperit că cel aflat la volan figura ca având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat din data de 10 septembrie 2013. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.