Un caz de furt al unei motociclete, comis în urmă cu mai mult de 4 luni de zile, a fost rezolvat în cursul zilei de joi de poliţiştii dorneni, după ce fostul proprietar al vehiculului furat i-a anunţat pe aceştia că a văzut o persoană circulând cu motocicleta lui prin oraş. Noul proprietar al vehiculului pe două roţi a fost audiat de poliţişti, ajungându-se astfel la autorul furtului.
Furtul a fost comis în noaptea de 29 spre 30 septembrie 2016, un tânăr de 16 ani din comuna Iacobeni reclamând atunci faptul că, în timpul nopţii, motocicleta sa parcată în curtea locuinţei bunicii sale din satul Ciocăneşti a dispărut fără urmă. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru identificarea autorului, fiind deschis şi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Ancheta a bătut pasul pe loc însă până în urmă cu două zile, când proprietarul motocicletei, tânărul de 16 ani, a văzut un bărbat circulând cu motocicleta lui prin municipiul Vatra Dornei. Poliţia l-a identificat în scurt timp pe noul proprietar al motocicletei, care a mărturisit faptul că a cumpărat în urmă cu ceva timp motocicleta de la un tânăr de 29 de ani din Vatra Dornei, contra sumei de 300 de euro. Astfel, poliţiştii l-au identificat pe autorul furtului de la sfârşitul lunii septembrie, acesta fiind Cătălin C., de 29 de ani, din municipiu, care şi-a recunoscut fapta. Pe numele său poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Vatra Dornei continuă acum cercetările, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Motocicleta în valoare de 1.400 de euro a fost recuperată şi înapoiată proprietarului din comuna Iacobeni.