Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc joi, 9 martie, de la ora 20.00, spectacolul „Cazacii zburători”, realizat de Ansamblul Academic Kalyna din Kiev. Artiştii vor încerca să impresioneze publicul sucevean „prin virtuozitate, autenticitate şi să îi transpună în vremurile imemoriale în care flăcăii vajnici străbăteau pădurile ucrainene mânaţi de setea de dreptate, dar şi de dorul fetei iubite”.
Organizatorii au spus că spectacolele cazacilor sunt asemănătoare unor tablouri muzicale, în care se regăsesc momente coregrafice deosebite şi se vede măiestria interpretării fiecărui artist. Din spectacol nu vor lipsi instrumentele tradiţionale şi costumele populare ucrainene foarte colorate. „Cazacii zburători” din Ansamblul Kalya au câştigat de-a lungul timpului numeroase concursuri naţionale şi internaţionale şi au reprezentat arta populară ucraineană la festivaluri culturale din Spania, Olanda, Belgia, Germania, China, Coreea, Indonezia, Chile, Egipt, Israel, Italia şi multe alte ţări. Biletele costă150 de lei şi 120 de lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, în limita a 100 de bilete, şi pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etajul I, telefon 0230 523 718.