Poliţiştii din oraşul Cajvana au fost sesizaţi miercuri dimineaţă, în jurul orei 08.30, despre faptul că pe o alee din cimitirul ortodox din localitate se află o persoană căzută, aflată în stare de inconştienţă. La faţa locului a fost descoperit un bărbat de 59 de ani, din judeţul Botoşani, care a fost preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la spitalul din Rădăuţi. În urma tuturor eforturilor făcute de medici pentru a-i salva viaţa, bărbatul s-a stins în cursul serii ce a urmat.
În urma sesizării telefonice primite de poliţişti miercuri dimineaţă, la faţa locului, pe una dintre căile de acces dintre morminte, pe pământ, a fost identificat Dănuţ Polocoşer, de 59 de ani, din comuna Durneşti, judeţul Botoşani. Acesta e cunoscut ca fiind o persoană fără adăpost şi consumator de băuturi alcoolice, care locuia în oraşul Cajvana şi făcea diferite munci prin gospodăriile localnicilor. În momentul în care a fost descoperit, acesta prezenta semne vitale, însă se afla în stare de inconştienţă. Un echipaj medical i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, după care l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, pentru investigaţii de specialitate. În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 12:00, Poliţia Municipiului Rădăuţi a fost sesizată de personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi despre faptul că Dănuţ Polocoşer a suferit un şoc hipotermic şi un stop cardio-respirator, efectuându-se manevre de resuscitare asupra sa. Medicii erau rezervaţi cu privire la starea acestuia de sănătate. Din păcate, toate încercările acestora de a-i salva viaţa au eşuat, în jurul orei 21.20 medicii constatând decesul, survenit în urma unui stop cardio-respirator ireversibil şi a hipotermiei.
Cei care au instrumentat cazul consideră că nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni, cel mai probabil Dănuţ Polocoşer şi-a pierdut cunoştinţa în urma consumului excesiv de alcool. Când a fost găsit în cimitir, lângă bărbat se afla o sticlă cu alcool sanitar. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de poliţiştii oraşului Cajvana.