Trei autoturisme au fost implicate într-o tamponare ieri după-amiază, în zona restaurantului Brădet, de la ieşirea din municipiul Suceava, după ce o femeie aflată la volan a pierdut controlul autoturismului şi a pătruns pe contrasens. În acel moment autoturismul VW Golf al femeii s-a izbit lateral într-un autoturism Dacia 1310 care circula regulamentar din sens invers, acesta fiind lovit şi din spate, de o maşină condusă de un şofer care nu a mai putut frâna la timp.
Accidentul a avut loc în jurul orei 17.00, iar la faţa locului au ajuns trei ambulanţe SMURD şi un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Suceava. Cercetările poliţiştilor au arătat faptul că o femeie care conducea un autoturism VW Golf din municipiul Suceava spre comuna Ipoteşti a pătruns pe contrasens, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu zăpadă şi gheaţă, şi a izbit lateral un autoturism Dacia 1310 care circula din sens invers, condus de un bărbat de 47 de ani, din Chilişeni. Dacia a fost lovită şi din spate, de un autoturism VW Golf al cărui şofer nu a mai putut frâna pe carosabilul acoperit cu zăpadă.
În urma impactului violent, autoturismul Dacia a fost serios avariat, şoferul, Dorel Ciubotaru, reuşind să iasă pe portiera din dreapta. El ne-a povestit după accident: ”A intrat doamna în mine. Da, a venit pe contrasens, ea urca la deal, eu coboram încet, cu viteza a doua, la vale şi a intrat în mine. Bine că a dat Dumnezeu şi nu am păţit nimic. A venit şi volanul în mine, dar a dat Dumnezeu şi nu am păţit nimic”.
Şoferul celei de a treia maşini implicate în accident ne-a relatat: ”Doamna a venit cu viteză dintr-o dată şi a intrat în maşina domnului respectiv. M-am dat jos, am oprit, maşina lui era dată înapoi, ricoşase în spate. M-am dus şi l-am scos pe domnul care era pe scaunul din dreapta, iar un domn care era în zonă a sunat la salvare. Doamna e speriată, dar dacă nu are stăpânire de sine să stea acasă, să ia un taxi că e mai sănătos”, ne-a povestit Denis Chihaia, şoferul celui de al doilea autoturism VW Golf implicat în accident.
Din fericire, în urma impactului nimeni nu a fost rănit. Femeia care a provocat accidentul a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale din partea echipajului uneia dintre cele trei ambulanţe care au ajuns la faţa locului. În urma verificării cu aparatul etilotest s-a constatat că nici unul dintre cei trei şoferi implicaţi în accident nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili vinovăţiile în cadrul acestui accident, în care s-au produs doar pagube materiale.