Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 8 feb 2017 - Anul XXII, nr. 29 (6445)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Au recunoscut

Care sunt pedepsele dictate în dosarul fraudei la Evaluarea Naţională în care a fost implicat fiul primarului din Salcea, Ilie Lungu

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Dosarul fraudei de la Evaluarea Naţională în care a fost implicat Ioan Ştefan Lungu, fiul primarului din Salcea, Ilie Lungu, şi-a consumat deja şi o parte din ceea ce se numeşte finalul cercetării judecătoreşti. Trei din cele şase persoane care au fost puse sub acuzare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, şi-au aflat deja condamnările, cu menţiunea că una dintre ele este definitivă, iar altele două sunt pe cale să capete această formă.

Cătălin Huţu, fostul director al Şcolii Gimnaziale Salcea, unul dintre oamenii fără de care frauda nu se putea realiza, a fost cel care a avut remuşcări şi mustrări de conştiinţă. Asta l-a determinat să colaboreze cu procurorii DNA Suceava, ceea ce a însemnat inclusiv montarea tehnicii de înregistrare, cu ajutorul căreia anchetatorii au reuşit să afle detalii importante ale schemei infracţionale. În plus, au fost obţinute şi mărturii ale celor implicaţi, în unele situaţii chiar şi cu picanterii.

În urma colaborării cu procurorii, Cătălin Huţu nu putea merge decât pe procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce s-a şi întâmplat. Fostul director al Şcolii Gimnaziale Salcea a primit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei încă nu a rămas definitiv în instanţă, dar acest lucru pare doar o formalitate.

O altă persoană care a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei este Mariana Raţă, femeia de serviciu de la Şcoala Gimnazială Plopeni. Aceasta a primit 1 an şi 8 luni cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, pedeapsă care a rămas definitivă prin neapelare la data de 18 ianuarie 2017.

A treia persoană care a mers pe procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei este inspectorul Marius Grigoraş. El a primit o pedeapsă de 1 an şi o lună de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani.

 

Dosarul care-i priveşte pe Lungu, Zettel şi Gîză, în Camera Preliminară de la Tribunalul Suceava

Dacă pentru cele trei persoane amintite mai sus dosarul penal a ajuns la final sau este aproape de a se încheia, pentru cei mai importanţi actori lupta în justiţie abia începe.

Prin rechizitoriul de trimitere în judecată, procurorii DNA Suceava i-au pus sub acuzare şi cer condamnarea lui Ilie Lungu, primarul oraşului Salcea, a Nicoletei Zettel, fosta directoare a Şcolii Gimnaziale Plopeni, şi a lui Mihai Gîză, profesor de matematică la aceeaşi unitate de învăţământ, între timp pensionat.

În acest moment, dosarul se află în Camera Preliminară la Tribunalul Suceava, unde nu s-a dat încă o soluţie. Orice verdict va pronunţa această instanţă, cu siguranţă se va ajunge la Curtea de Apel Suceava, prin contestarea soluţiei de către una sau toate părţile implicate. Dacă şi magistraţii de la Curtea de Apel Suceava vor considera că actul de sesizare este corect, abia apoi se va trece la judecată pe fond.

Descrierea pe larg a faptelor, aşa cum au fost reconstituite de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, a necesitat o muncă de câteva luni, iar în final totul s-a concretizat într-un rechizitoriu de 155 de pagini.

 

Nicoleta Zettel - 22 de infracţiuni

Fără îndoială, pe primul loc la număr de infracţiuni se regăseşte Nicoleta Zettel, fosta directoare a Şcolii Gimnaziale Plopeni. „Pomelnicul” în cazul ei cuprinde nu mai puţin de 22 de fapte, după cum urmează:

-constituirea unui grup infracţional organizat;

-luare de mită;

-complicitate la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;

-permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (două fapte);

-4 infracţiuni de folosirea în mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, dintre care una în formă continuată (două fapte);

-6 infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, din care una în formă continuată (3 fapte);

-3 infracţiuni de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;

-complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;

-3 infracţiuni de uz de fals;

-complicitate la uz de fals.

Mult timp, Nicoleta Zettel s-a aflat sub control judiciar, măsură menţinută şi în prezent. În plus, ea avea interdicţia de a ocupa funcţia de director şi de a-şi exercita profesia, interdicţii care au fost ridicate între timp de magistraţi.

 

Primarul Ilie Lungu are de răspuns pentru patru acuzaţii

Ilie Lungu, primarul din Salcea, va răspunde pentru patru acuzaţii în faţa judecătorilor, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi două infracţiuni de dare de mită. Trebuie spus că Ilie Lungu nu a dat nici o declaraţie în timpul anchetei, dar nici nu apare pe vreo înregistrare telefonică sau ambientală.

Potrivit actului de sesizare a instanţei, „la începutul lunii iunie 2016, inculpatul Lungu Ilie a iniţiat un grup infracţional organizat, constituit ulterior împreună cu inculpatul Gîză Mihai, consilier local al oraşului Salcea şi profesor de matematică la Şcoala Gimnazială <Cristofor Simionescu> Plopeni, şi inculpata Zettel Nicoleta, director şi preşedinte al Comisiei de organizare a Evaluării Naţionale de la nivelul aceleiaşi unităţi şcolare, la care au aderat ulterior Huţu Cătălin, director al Şcolii Gimnaziale <Aurelian Stanciu> Salcea şi preşedinte al Comisiei de organizare a Evaluării Naţionale, şi inculpata Raţă Mariana, îngrijitoare la şcoala din Plopeni”.

Procurorii DNA Suceava au arătat că Ilie Lungu i-a promis lui Mihai Gîză suma de 200 de lei  pentru a interveni pe lângă Cătălin Huţu pentru ca acesta din urmă să-şi dea concursul la fraudarea tezelor la limba română şi la matematică scrise de fiul primarului din Salcea. În plus, prin intermediul lui Gîză, edilul din Salcea a promis „sprijin politic” pentru ca soţia lui Cătălin Huţu să ocupe funcţia de director adjunct al Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, precum şi o sumă în bani, de 400 de lei.

De asemenea, tot prin intermediul lui Mihai Gîză, i-a promis Nicoletei Zettel suma de 400 de lei şi sprijin politic pentru a rămâne pe funcţia de director al Şcolii Gimnaziale Plopeni.

 

Profesorul Mihai Gîză este acuzat de comiterea a 10 infracţiuni

Probabil fără implicarea consilierului local Mihai Gîză, frauda din vara anului trecut nu ar fi fost posibilă sau s-ar fi derulat mai dificil. Timp de aproape două luni, acesta a fost un fel de dispecer şi a avut zeci de convorbiri telefonice cu persoanele puse sub acuzare în acest dosar. Astfel, între primarul Ilie Lungu şi Mihai Gîză s-au consemnat 8 convorbiri telefonice, între Mihai Gîză şi Nicoleta Zettel au fost 23 de apeluri, în timp ce între Mihai Gîză şi Cătălin Huţu au fost nu mai puţin de 41 de discuţii telefonice.

În final, Mihai Gîză a fost trimis în judecată pentru comiterea a 10 infracţiuni, după cum urmează:

-constituirea unui grup infracţional organizat;

-trafic de influenţă;

-două infracţiuni de complicitate la dare de mită;

-instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;

-instigare la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;

-instigare la uz de fals;

-fals material în înscrisuri oficiale;

-complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;

-complicitate la uz de fals.

 

Zettel, profesionistă încă din 2013

În rechizitoriu se mai arată că Nicoleta Zettel era expertă în fraude la Evaluarea Naţională. Procurorii DNA Suceava au reuşit să probeze cinci astfel de fapte, fără a pune la calcul şi teza la limba română a lui Ioan Ştefan Lungu. Prima faptă datează din 2013, pentru ca în 2014 şi 2015 să-şi acorde sprijinul pentru câte doi elevi. În două situaţii beneficiari au fost rude ale actualului director al Şcolii Gimnaziale Plopeni, Florin Cheia, unul dintre confidenţii Nicoletei Zettel, aşa cum arată înregistrările existente în dosar.

La fel de interesant este că Nicoleta Zettel s-a ocupat de fraude şi în perioada în care era acasă, în concediu de creştere a copilului. Se întâmpla în iunie 2015, când a scris două astfel de teze, una notată cu 7,10, iar cealaltă cu 10.

Suspiciuni şi informaţii despre implicarea Nicoletei Zettel în astfel de matrapazlâcuri erau cunoscute în şcoala din Plopeni, iar partenerul ei de dosar, profesorul de matematică Mihai Gîză, le-a scos în evidenţă cu ocazia unei discuţii pe care a avut-o cu Cătălin Huţu.

„ .. ea a mai făcut chestii de tipul ăsta ... şi Doamne fereşte dacă transpiră! ... şi ea a mers cu ideea că ... eu o bănui de mai mult, de mult ştiu eu chestia asta ... dar nu ştiu cum am intrat eu în sistemul ăsta, fără ... ea a vrut să facă perfect, na ... să fie ea ..., ştii, ea vrea să fie cea mai mare, na, cum sunt femeile, în general. Ele vor să fie primele ... şi uite, uite că a greşit aicea ... amu, ea spune că n-o ştiut, dar, după război, ce să mai spună?”, este confesiunea lui Mihai Gîză.

 

Elevul Ioan Ştefan Lungu a primit nota 1 pentru tezele înlocuite

Ancheta DNA Suceava a plecat de la o sesizare prin care se semnala că una din lucrările de la evaluarea naţională ale fiului primarului din Salcea ar fi fost înlocuită. Suspiciunea viza teza la limba română, la care Ioan Ştefan Lungu a primit nota 10,00, în condiţiile în care în cei patru ani de gimnaziu nu s-a dovedit un elev strălucit, iar la simulările pentru Evaluarea Naţională nota a fost de-a dreptul catastrofală.

Ulterior, s-a constatat că şi cea de-a doua teză, la matematică, la care a obţinut nota 8,25, a fost scrisă de altcineva, iar apoi înlocuită. Cu cele două note, Ioan Ştefan Lungu s-a plasat în fruntea clasamentului absolvenţilor şcolii din Prelipca. Ca fapt divers, fiul primarului din Salcea a terminat cei patru ani de gimnaziu cu media 7,96, cu mult mai mică decât media de la evaluarea naţională.

Din ancheta derulată ulterior s-a constatat că teza la română a fost scrisă în toaletă de directoarea Şcolii Gimnaziale Plopeni, Nicoleta Zettel, în timp ce la matematică sarcina i-a revenit profesorului Mihai Gîză.

Media de admitere în liceu a elevului Lungu a fost 8,83, punctaj ce i-a permis să intre la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, secţia Ştiinţe Sociale, prima lui opţiune în ceea ce priveşte admiterea la liceu.

Între timp, notele lui Ioan Ştefan Lungu au fost anulate, iar el a primit nota 1 pentru ambele teze, fiind totuşi admis la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Care sunt pedepsele dictate în dosarul fraudei la Evaluarea Naţională în care a fost implicat fiul primarului din Salcea, Ilie Lungu.
 Vizualizări articol: 9640 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 5 voturi
Care sunt pedepsele dictate în dosarul fraudei la Evaluarea Naţională în care a fost implicat fiul primarului din Salcea, Ilie Lungu3.055

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei