După 22 de ani de căsnicie, o familie din Stulpicani s-a hotărât să adopte un copil abandonat

După 22 de ani de căsnicie, o familie din Stulpicani s-a hotărât să adopte un copil abandonat. În ciuda tuturor investigaţiilor şi tratamentelor urmate în aceşti ani, această familie nu a reuşit să aibă copii, iar gândul lor s-a îndreptat spre copiii abandonaţi, copii aflaţi pe liste de aşteptare, care îşi doresc o familie. La jumătatea anului trecut, soţii Corina şi Toader Şincari au „salvat” o viaţă, au devenit părinţii unei fetiţe încântătoare, Valentina, care la momentul adopţiei avea doi ani şi două luni şi se afla în familia unui asistent maternal. Viaţa li s-a schimbat radical, iar fetiţa a devenit pentru ei „împlinirea vieţii”. Mereu şi-au dorit un băiat, dar, spun ei acum, Valentina şi-a dorit mai mult decât alţi copii, fie şi băieţi, să ajungă în familia lor.

De 20 de ani în slujba copiilor

Corina Şincari lucrează de 20 de ani în învăţământ, fiind profesor în învăţământul preşcolar la Grădiniţa cu Program Normal Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani. Iubeşte mult copiii, de aceea a ales această meserie, a ales să fie mereu în mijlocul celor mici, să-i pregătească pentru primii ani de şcoală. Corina are 44 de ani şi s-a născut, la fel ca şi soţul ei, în comuna Stulpicani, în familii numeroase, cu câte şase fraţi (trei băieţi şi trei fete în fiecare familie). Cei doi soţi îşi amintesc cu drag de anii copilăriei, de anii în care nimic nu li se părea greu, nimic nu li se părea prea puţin, aveau mereu casa plină, erau împreună cu familia, şi asta îi făcea fericiţi. Soţii Şincari, căsătoriţi din anul 1995, locuiesc în satul Vadu Negrilesei, unde îşi doresc să o vadă crescând şi pe fiica lor, Valentina.

Şi-au dorit foarte mult un băieţel, dar o fetiţă le-a topit inima

Primul pas spre a găsi un copil compatibil cu ei, pe care să-l aducă acasă şi să-l iubească ca şi cum ar fi propriul lor copil, a fost să meargă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava să se intereseze care este procedura de adopţie. „Gândul nostru era mereu să adoptăm un copil. Într-o zi, ne-am hotărât să mergem la Protecţia Copilului, să ne interesăm care este procedura pentru adopţia unui copil. Doamnele de la DGASPC au fost foarte amabile şi ne-au explicat toţi paşii de urmat, ne-au îndrumat şi sfătuit în acelaşi timp. După depunerea dosarului, am aşteptat nerăbdători să fim chemaţi să vedem copii, noi dorindu-ne un băieţel”, ne-a povestit Corina Şincari.

După câteva luni, soţii Şincari au fost chemaţi să vadă un băieţel. „Ne-a plăcut, dar nu am simţit acea scânteie. Copilul era şi prea mare faţă de ceea ce ne doream noi. Până la expirarea atestatului, am mai văzut un băieţel, dar am zis să mai aşteptăm, să mai vedem şi alţi copii. Am prelungit atestatul, iar doamnele de la Serviciul adopţii şi post adopţii au spus ca ar fi bine să vedem şi o fetiţă, nu numai băieţi. Eu am fost de acord, însă soţul meu a fost mai greu de convins. El îşi dorea neapărat băiat”, şi-a continuat povestea Corina.

Timpul a trecut. După opt luni de la al doilea atestat, soţii Şincari au fost chemaţi să vadă o fetiţă, pe Valentina, care avea să le topească inima. Corina îşi aminteşte că la început soţul ei nu a fost de acord. A sunat la Protecţia Copilului şi a spus că nu îşi doreşte să o văd pe fetiţă, pentru că el îşi doreşte în continuare „un fecior”. În urma mai multor discuţii, soţia a fost cea care l-a convins pe bărbat să o vadă totuşi pe fetiţa propusă de reprezentanţii Protecţiei Copilului. Au stabilit o întâlnire cu reprezentanţii Serviciului adopţii şi post adopţii şi au plecat împreună să o vadă pe Valentina. „A fost ceva deosebit atunci. Am ajuns la casa unde locuia fetiţa. Era la geam şi ne privea. Eu păşeam prima spre locuinţă, urmată de soţul meu. Fetiţa ne privea. Am întors capul să văd reacţia soţului. Acesta şi-a pus mâna la gură şi a exclamat: <Doamne, ce frumoasă e!>. Eu am rămas fără grai şi ambii am simţit că va fi copilul nostru”, ne-a destăinuit Corina.

Prima zi ca părinţi

Valentina are acum aproape trei ani, dar când a intrat pentru prima dată în familia Şincari avea doi ani şi doi luni. Deşi părinţii au fost avertizaţi de asistentul maternal la care a stat fetiţa că aceasta nu va dori să doarmă „în altă casă”, Valentina i-a surprins pe toţi, pentru că nu a reacţionat negativ şi a dormit liniştită. „Noi am fost plăcut surprinşi de reacţia fetiţei şi am avut sentimentul că este copilul nostru natural. Prima zi petrecută cu micuţa noastră Valentina a fost minunată şi am avut nişte sentimente care greu se pot descrie în cuvinte. Atunci am simţit pentru prima oară că suntem părinţi”, este de părere mama fetiţei.

Valentina reprezintă împlinirea vieţii lor, fiind primită cu multă căldură şi drag de toţi membrii familiei Şincari, la fel şi de vecini şi de prieteni. „După venirea fetiţei în familia noastră, trăim viaţa cu mai mult curaj şi bucurie, ea devenind prioritatea numărul unu. Ne preocupă sănătatea, educaţia şi fericirea Valentinei”, ne-au spus părinţii fetiţei.

„Credem cu tărie că acest copil este o binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu”

Jocul preferat al Valentinei este să schimbe rolurile: ea să fie mami, iar mama Corina  să fie fetiţa. Mereu le spune că îi iubeşte, împarte totul cu ei şi, împreună, se simt împliniţi. Chiar dacă unele persoane le-au spus celor doi soţi că o să le fie foarte greu cu un copil, ei, iubind-o foarte mult pe Valentina şi dorindu-şi enorm un copil, simt totul ca fiind mult mai uşor. Privesc totul ca pe un dar pe care Dumnezeu li l-a dat şi ei trebuie să aibă grijă de acest dar de preţ. Colegii, rudele, prietenii apropiaţi le-au fost alături, i-au sprijinit şi încurajat şi s-au bucurat alături de ei.

„Credem cu tărie că acest copil este o binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu pentru noi. Sfătuim toate familiile care nu au copii să nu stea nici o clipă pe gânduri. Să adopte un copil sau câţi doresc ei, fiindcă eu cred că sunt aceleaşi sentimente şi aceeaşi iubire ca şi pentru copiii naturali. Şi se merită toată aşteptarea şi demersurile făcute pentru bucuria care ţi-o aduce un copil. Momentul în care Valentina a devenit copilul nostru a fost cel mai frumos din viaţa noastră. Valentina ne umple viaţa şi sufletul de bucurie şi fericire”, a mai completat mama fetiţei.

Familia Şincari crede că Dumnezeu a avut cel mai mare rol în povestea lor. Ei cred cu tărie ca Dumnezeu le-a dăruit un înger, şi pentru asta îi mulţumesc mereu. Nu pot uita primul Crăciun, cel mai frumos, petrecut împreună cu „bobocul de viaţă”, cu Valentina lor dragă. Urmează să petreacă împreună prima zi de naştere a Valentinei în familia Şincari, când ea va împlini trei anişori. Încă de pe acum, mama Corina are un mesaj pentru fiica ei: „eşti un bobocel de floare care începe să crească, să înflorească frumos. Eşti cea care mi-a înmiresmat viaţa şi mi-a umplut-o de culoare. Te iubesc şi te voi iubi mereu, îngeraşul meu”.

Cum să ajungi părinte adoptator

Pentru a ajunge părinţi adoptatori, familiile care vor să adopte un copil trebuie să se prezinte la Serviciul adopţii şi post adopţii (DGASPC Suceava), unde li se prezintă o listă cu actele necesare. Urmează ca ei să întocmească un dosar, să urmeze nişte cursuri, sunt consiliaţi, participă la şedinţele de evaluare şi abia după ce întrunesc toate condiţiile legale primesc atestatul de părinţi adoptatori. Specialiştii din cadrul serviciului consiliază şi evaluează fiecare familie care doreşte să adopte, din punct de vedere social şi psihologic. Raportul final cuprinde informaţii socio-psiho-medicale rezultate din şedinţele de evaluare şi vizita la domiciliu, care conduc la eliberarea atestatului de familie aptă să adopte.

Consilierul juridic Gabriela Prundel, şef Serviciu adopţii şi post adopţii din cadrul Protecţiei Copilului Suceava, are un mesaj pentru viitori părinţi: „Adopţia este soluţia care vă poate împlini viaţa şi nu uitaţi că există copii pentru care cel mai mare vis este să aibă părinţi şi o familie iubitoare. Adopţia este împlinirea unui vis prin iubire, visul de a deveni părinte prin iubirea necondiţionată oferită unui copil”. Aproape 40 de copii părăsiţi de cei care le-au dat viaţă, aflaţi acum în grija statului, îşi doresc o mamă şi un tată, îşi doresc o familie în care să se simtă iubiţi, apreciaţi, o familie în care pot să crească şi să se dezvolte armonios.