Municipiul Suceava are mari şanse de a fi primul oraş din regiunea Moldova care se va dota cu autobuze electrice, din fondurile europene puse la dispoziţie pe axa 4 de finanţare, care poate fi accesată anul acesta.
Discuţiile pe această temă au fost purtate joi, la Agenţia de Dezvoltare Regională Piatra Neamţ, în cadrul unei întâlniri a primarilor de reşedinţă de judeţ pe tema depunerii documentaţiilor strategice şi a repartizării orientative a sumelor pe Axa prioritara nr. 4 "Sprijinirea Dezvoltării Urbane".
„Discuţiile cele mai aplicate au fost pe axa 4.1, <Mobilitate urbană durabilă>, acolo unde vrem să achiziţionăm cele 40 de autobuze electrice. Am solicitat şi argumentat suma de 26,4 milioane euro pentru cele 40 de autobuze electrice şi infrastructura pentru ele (parcări, hale etc.). Argumentele Sucevei au fost justificate de faptul că mai avem încă două proiecte pe fonduri elveţiene în acest sens - infrastructură pentru transport electric (prize de încărcare, reţea urbană) şi maşini electrice (autoturisme, furgonete şi autospeciale) pentru parcul auto al primăriei. De principiu am obţinut astăzi aprobarea pentru finanţarea celor 40 de autobuze electrice”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, în urma discuţiilor cu omologii săi din regiunea Moldova.
Un protocol de prioritizare a proiectelor care vor fi depuse de fiecare dintre cele şase municipii reşedinţă de judeţ, în baza argumentărilor acestora din discuţiile de ieri, ar urma să fie semnat până la jumătatea anului, rostul acestuia fiind de a stabili clar direcţiile pe care se va orienta fiecare administraţie locală, la depunerea de proiecte pentru atragerea fondurilor europene.
Sumele care pot fi accesate de municipiul Suceava pe axa 4 sunt de 39,1 milioane de euro.