Mai multe echipaje de poliţie au fost angrenate, pe 31 ianuarie, într-o nouă acţiune de control în trafic, în sistem integrat, pe şoselele din Vicovu de Sus, Straja, Brodina şi Ulma, în câteva ore fiind aplicate 19 amenzi, cele mai multe pentru depăşirea limitelor de viteză înregistrate cu aparatul radar. Controlul s-a desfăşurat în intervalul orar 14.00-20.00, iar un obiectiv important al poliţiştilor a fost legat de verificarea documentelor maşinilor cu numere străine, în număr foarte mare în această zonă a judeţului.
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a declarat că au fost reţinute două permise de conducere, patru certificate de înmatriculare şi au fost retrase şase seturi de plăcuţe cu numere de înmatriculare, de la autoturisme înmatriculate în străinătate, pentru lipsa RCA.
În zona Vicov, maşinile cu numere de înmatriculare străine, foarte multe cu volan pe partea dreaptă, sunt omniprezente. Din păcate, foarte multe nu au documentele în regulă şi nici măcar asigurare valabilă. În plus, identificarea celor de la volan nu este foarte uşor de făcut, şi de aceea în zona Vicov sunt cele mai multe cazuri de şoferi care nu opresc la semnalul poliţiştilor rutieri. De câţiva ani de zile, tocmai din cauza acestor probleme, la Vicovu de Sus se fac controale cu cel puţin două echipaje cu autospeciale, pentru că un singur echipaj cu maşină ar avea şanse mici de a trage pe dreapta un „englez” care refuză să oprească pentru control.
Urmărire în trafic şi intervenţie în forţă pentru imobilizarea şoferului, la Marginea
Tot marţi, 31 ianuarie, poliţiştii de la Marginea au ieşit în trafic, în baza unor informaţii, pentru a verifica un şofer despre care aveau date că ar conduce beat un VW LT. În jurul orei 12.20, poliţiştii au încercat să oprească maşina, însă şoferul nu a oprit. Poliţiştii au plecat cu autospeciala din dotare în urmărire, reuşind să-l ajungă din urmă pe fugar şi să-l blocheze. Bărbatul de la volan a devenit recalcitrant, susţin poliţiştii, astfel că aceştia au intervenit în forţă, cu spray iritant lacrimogen, pentru a-l încătuşa.
Bărbatul, identificat în persoana unui localnic în vârstă de 42 de ani, a refuzat să suflet în etilotest, însă la Spitalul municipal Rădăuţi i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Poliţiştii sunt convinşi că acesta era băut şi au deschis dosar penal pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.