Casa unui bătrân în vârstă de 89 de ani a fost distrusă în totalitate de un puternic incendiu, vârstnicul neavând timp să mai salveze nici măcar o parte din bunurile din interior. Alarma de incendiu s-a dat vineri seară, în jurul orei 19:30, la casa lui Alexandru Petrovici, din satul Slobozia, comuna Fântânele.
La locul incendiului s-au deplasat militarii de la Detaşamentul de pompieri Suceava, alături de echipajul de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele, în total intervenindu-se cu trei autospeciale cu apă. Din păcate, la sosirea pompierilor casa ardea deja generalizat. Focul s-a propagat cu uşurinţă în condiţiile în care casa de mici dimensiuni era în totalitate din lemn.
Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni, a declarat:
„Au ars locuinţa, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, obiecte de mobilier, materiale textile, tâmplărie din PVC şi alte bunuri”. Din fericire, bătrânul a ieşit la timp din casă.
Ancheta pompierilor a ajuns la concluzia că focul a izbucnit prin efect termic, de la coşul de fum al casei, care nu era izolat corespunzător.
Bătrânul nu avea probleme de sănătate, însă având în vedere situaţia în care se afla a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare. Bătrânul a rămas fără casă iar autorităţile locale trebuie să găsească o soluţie urgentă pentru ca acesta să aibă un acoperiş deasupra capului.
Alte două incendii în noaptea de sâmbătă spre duminică
Un alt incendiu puternic a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la aproximativ zece minute după miezul nopţii, în comuna Dorneşti, la locuinţa unei femei în vârstă de 68 de ani. La sosirea pompierilor, ardea o încăpere de la etajul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la alte două case aflate în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 1:00, în limitele găsite. Au ars obiecte de mobilier, aparate electronice, tâmplărie din PVC, materiale textile şi alte bunuri din respectiva cameră. S-au degradat zugrăvelile interioare, trei uşi din lemn şi alte obiecte de mobilier. Cel mai important este însă că focul nu s-a extins la întreaga casă.
Pompierii au stabilit că focul a izbucnit, cel mai probabil, de la un cablu electric din cameră, care nu era izolat corespunzător şi care a aprins un material combustibil.
Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, a luat foc şi o casă din satul Cârlibaba Nouă, comuna Cârlibaba. Problemele au apărut după ce proprietara a făcut foc în soba din baie iar coşul de fum neizolat corespunzător a generat un incendiu care a cuprins acoperişul casei. Incendiul a fost stins de pompierii voluntari de la Cârlibaba.
Focul nu s-a extins, însă acoperişul casei a fost distrus.
Problemele legate de coşurile de fum deteriorate şi necurăţate de multă vreme se acutizează în această perioadă cu temperaturi scăzute. Pe tot parcursul lunii ianuarie au fost incendii de acest gen, de ordinul zecilor.