Un şofer aflat la volanul unui cap de tir a semănat groaza printre pietonii aflați într-o stație de autobuz de pe strada Traian Vuia, joi la prânz, în jurul orei 12.00. În timp ce conducea un cap tractor marca Man, din direcția Fabricii de Pâine spre Calea Unirii, tânărul de 26 de ani aflat la volan a izbit din spate o autoutilitară VW Caddy care circula pe prima bandă, aceasta fiind proiectată pe trotuarul stației TPL, unde a trecut cu roata peste piciorul unui bărbat care aştepta autobuzul. La fața locului a fost chemat de urgență echipajul unei ambulanțe, care i-a acordat bărbatului rănit primul ajutor, după care l-a transportat la spital, cei doi şoferi implicați în accident neavând nevoie de îngrijiri medicale. Un echipaj de poliție ajuns la locul accidentului a cercetat modul în care s-a produs acesta şi a făcut măsurători pentru a stabili viteza cu care se deplasa capul de tir. Martorii au povestit că şoferul capului tractor conducea cu o viteză destul de mare înaintea impactului cu autoutilitara, acesta fiind şi unul din motivele pentru care nu a putut frâna la timp. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiştii au constatat că cel aflat la volanul capului de tir avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, iar celălalt şofer implicat în accident avea alcoolemie zero. Din primele cercetări, polițiştii au constatat că vinovat de producerea accidentului ar fi şoferul de 26 de ani de la volanul capului tractor Man, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoutilitara care circula în fața sa. La spital, victima, care acuza dureri la gleznă, a avut nevoie de investigații în secția de ortopedie. Verificările sunt continuate de lucrătorii Biroului Rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă.