Șeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a atras atenţia că aşa cum a fost publicat proiectul de buget al Ministerului Transporturilor, anul aceasta nu ar urma să fie alocate toate fondurile necesare pentru finalizarea şoselei de centură a municipiului Suceava, în timp ce pentru centura din Rădăuţi nu vor fi alocate fonduri. Gheorghe Flutur a spus că instituţia pe care o conduce a făcut deja nouă demersuri la actualul premier al României şi la mai multe ministere prin care solicită fonduri în vederea continuării sau finalizării unor investiţii importante pentru judeţul Suceava. Flutur a spus că unul dintre aceste demersuri vizează finalizarea şoselei de centură a Sucevei în cursul acestui an, aşa cum era prevăzut într-un calendar stabilit în 2016. „M-am uitat şi eu la alocarea resurselor şi vom face în continuare demersurile necesare. La şoseaua de centură a Sucevei, din cele 63 de milioane de lei rămase de executat am văzut că pentru anul 2017 se alocă 36 de milioane de lei, după care în 2018 este prevăzută suma de 22 de milioane de lei, alte cinci milioane de lei pentru 2019 şi un rest foarte mic pe 2020. Și sigur că eu am făcut demersuri pentru a-i ruga să finalizeze, conform calendarului de anul trecut, până în toamna acestui an”, a declarat Gheorghe Flutur. El a mai spus că potrivit proiectului de buget pentru anul acesta, şoseaua de centură a municipiului Rădăuţi nu ar urma să primească fonduri, banii urmând să fie alocaţi din anul 2018. „La centura din Rădăuţi m-am uitat la alocarea de resurse şi am făcut o altă intervenţie. Am văzut că pentru Rădăuţi, în 2017 nu sunt credite alocate. Costul total ar fi de 185 milioane de lei, iar pe 2017 nu figurează nimic. Credite bugetare vor fi pentru 2018 – 50 de milioane de lei, 2019 – 37 de milioane de lei, 2020 – 29 de milioane de lei şi apoi alte 67 de milioane de lei. Solicitarea noastră a fost să grăbească executarea acestor lucrări pentru cele două şosele ocolitoare din Suceava şi Rădăuţi”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Flutur solicită continuarea proiectului pentru drumul expres Bucureşti – Bacău – Suceava - Siret
Gheorghe Flutur a mai spus că un alt demers a fost făcut pentru continuarea investiţiei în drumul expres pe Ruta Bucureşti – Bacău – Paşcani – Suceava – Siret. Flutur a spus că în susţinerea solicitării a arătat că această investiţie este necesară în condiţiile în care traficul prin vama Siret către Ucraina este din ce în ce mai aglomerat.
Preşedintele CJ Suceava a spus că o altă adresă a fost trimisă Ministerului Mediului, în vederea alocării de resurse pentru lucrări de îndiguire a cursurilor de apă din judeţ. „Alte demersuri au fost făcute pentru asigurarea fondurilor necesare construcţiei magistralei de gaz către Vatra Dornei, dar şi pentru finalizarea lucrărilor la Gara Iţcani şi pentru modernizarea vămii Siret. În acelaşi timp am solicitat şi preluarea de către Guvern a creditului contractat pentru proiectul Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene, pe componenta de gaz. De asemenea, am văzut că nici căminul din Solca nu este prins la finanţare şi am solicitat să fie alocate fondurile necesare, pentru că altfel iar se va ajunge în situaţia în care se vor solicita bani de la Consiliul Judeţean”, a spus Gheorghe Flutur.
El a subliniat că un alt demers extrem de important a fost făcut pentru alocarea fondurilor necesare finalizării primului tronson al pârtiei de schi de pe masivul Rarău, dar şi pentru începerea investiţiei la cel de-al doilea tronson.