Cei 53 de agenţi de poliţie încadraţi din sursă externă în urma concursului din a doua parte a anului trecut, după o concurenţă acerbă, au depus ieri jurământul de credinţă, în cadrul unei ceremonii organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, apoi cei 53 de poliţişti au jurat credinţă statului român şi cetăţenilor săi. Jurământul a fost depus în faţa şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comisarul-şef Dorel Aicoboae. Acesta a citit mesajul şefului Poliţiei Române, chestorul principal Bogdan Despescu. Le festivitate au participat şi şefii structurilor de poliţie din judeţ care îi vor avea în subordine pe noii lor colegi.
Cei 53 de agenţi încadraţi din sursă externă se alătură celor 51 din prima serie din 2016, care au depus jurământul la mijlocul anului trecut.
Noii poliţişti vor participa, în perioada februarie-aprilie a.c., la cursuri de iniţiere în carieră, la instituţii de învăţământ ale Poliţiei Române. După o perioadă de 6 luni, în care se vor afla în responsabilitatea unui poliţist cu experienţă, aceştia vor susţine examenul de definitivare.
Pe toată perioada de pregătire, poliţiştii nu vor avea dreptul să poarte armament şi să desfăşoare activităţi specifice structurii poliţiei judiciare şi poliţiei rutiere, în funcţie de posturile pentru care au optat. De asemenea nu vor avea acces la informaţii clasificate, până la obţinerea calităţii şi a avizelor necesare. După examenul de definitivare, agenţii vor avea aceleaşi drepturi ca şi colegii lor.
Aceste încadrări de poliţişti din sursă externă s-au făcut ca soluţie pentru rezolvarea rapidă a deficitului de poliţişti. Deficitul a apărut pe fondul pensionărilor masive din ultimul an. Agenţi, dar şi ofiţeri cu funcţii de conducere au profitat de prevederile legale favorabile şi au ieşit în număr foarte mare la pensie. Numai la nivel de posturi comunale de poliţie din judeţ, peste 30 de posturi de şef de post au rămas vacante şi sunt scoase la concurs.